Zece primari şi viceprimari de comune, găsiţi incompatibili de către ANI

Zece primari şi viceprimari de comune au fost găsiţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), întrucât au deţinut sau deţin simultan atât calitatea de edil cât şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau pe cea de comerciant persoană fizică.
Romania TV
14 feb. 2013, 12:33
Zece primari şi viceprimari de comune, găsiţi incompatibili de către ANI

Totodată, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Raduly Istvan, primarul comunei Ozun (judeţul Covasna), întrucât, deşi avea un interes personal care putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin în calitate de primar, a participat la şedinţa Consiliului Local Ozun din data de 18 octombrie 2010, în care a fost adoptată Hotărârea Consiliului privind cazarea la Pensiunea „Mokus” din Bicfalău (pensiune deţinută de către soţia acestuia, Lenke Raduly), a delegaţiilor aflate în vizită în Comuna Ozun, beneficiul patrimonial obţinut fiind în cuantum de 10.590,80 lei (aproximativ 2500 de euro).

Florin Maria, primarul Comunei Uda (județul Argeş), se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 iulie 2012, întrucât exercită, simultan, atât funcţia de primar, administrator în cadrul SC IMAR SILCOM COMEXIM SRL, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Maria Florin Agricutură Persoană Fizică Autorizată”.

Marian Vochin, viceprimar al comunei Mozăceni (judeţul Argeş), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 23 ianuarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de edil, cât şi pe cea de administrator în cadrul SC Orhideea Sălbatică SRL.

Vasile Dina, primarul comunei Valea Danului (judeţul Argeș), se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 22 iunie 2012, întrucât exercită, simultan, atât funcția de primar cât şi pe cea de administrator în cadrul SC NATURALIA ARGESIS.

Florian Liviu Năstase, primar al comunei Căteasca (judeţul Argeş), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012-10 ianuarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de edil, dar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Năstase G. Florian Liviu Întreprindere Individuală”.

Laurenţiu Cristian Soare, viceprimar al comunei Godeni (judeţul Argeş), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012-31 octombrie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de administrator în cadrul SC MUSCEL TRAVEL COMPANY SRL Godeni.

Nicolae Băjan, viceprimar al Comunei Morăreşti (județul Argeş), se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2012, întrucât exercită, simultan, atât funcţia de viceprimar, administrator în cadrul SC NI-TI COM SRL, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Băjan Ghe. Nicolae Persoană Fizică Autorizată”.

Liviu Eugen Poşircă, primar al Comunei Vultureşti (judeţul Argeş), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunilie 2010 – 15 octombrie 2010, întrucât a deţinut, simultan, atât funcția de edil, cât şi calitatea de administrator în cadrul SC PIRILAC FRESH TRANS SRL. De asemenea, Poşircă se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 iulie 2011, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de primar, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul „Poşircă Liviu Eugen Persoană Fizică Autorizată”.

Marian Toader, viceprimar al comunei Lereşti (judeţul Argeş), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 iulie 2012 – 6 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de administrator în cadrul SC GAMA NIPEDA CONSTRUCT SRL.

Csaba Abraham, viceprimar al Comunei Ozun (judeţul Covasna), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 21 martie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de funcîionar public, cât şi calitatea de administrator în cadrul SC NOR-NON SRL, societate comercială care a furnizat produse şi a prestat servicii Primăriei Comunei Ozun.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit prevederilor art. 87, alin. 1), lit. d) și g) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, „funcţia de primar şi viceprimar, (…) este incompatibilă cu (…) funcţia de administrator (…) la societăţile comerciale (…) calitatea de comerciant persoană fizică”, mai arată ANI.

Raduly Isrvan, primarul comunei Ozun (judeţul Covasna), nu a respectat prevederile legale ale conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, deşi avea un interes personal, care putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin în calitate de Primar al Comunei Ozun, a participat la şedinţa Consiliului Local Ozun din data de 18.10.2010, în care a fost adoptată Hotărârea Consiliului privind cazarea la Pensiunea „Mokus” din Bicfalău a delegațiilor aflate în vizită în Comuna Ozun.

Valoarea serviciilor achitate de către Primăria comunei Ozun către „Întreprinderea Individuală Raduly Lenke” a fost în cuantum de 10.590,80 lei.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al conflictului de interese, conform prevederilor art. 70, 71, 76, alin. (1) şi (2) și art. 77 din Legea nr. 161/2003, „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Primarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său (…)”, coroborate cu prevederile art. 75, lit. a), c), art. 77, alin. 1, 2, 3 din Legea 393/2004 şi art. 46, alin. 1 din Legea nr. 215/2001.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Triunghiul amoros misterios și emoțional care a făcut milioane de oameni să suspine. A avut un final epic
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cine este femeia din Cluj, în vârstă de 50 de ani, găsită fără suflare în propria locuință! Principalul suspect este fiul ei, cunoscut cu probleme psihice
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Secretarul general al NATO solicită sprijin suplimentar pentru Ucraina după un atac record cu drone
MediaFlux
SE DEZICE de GEORGESCU! SURPRIZĂ MAJORĂ după VOT: NU AM ȘTIUT!
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului