Restricții de circulație . Comisia Tehnică de Circulaţie a aprobat mai multe restricţii pentru a permite desfășurarea acestor evenimente. Conform unui comunicat al Municipalității, e vorba de restricții provizorii de circulație, sâmbătă și duminică.
Restricții de circulație. Traficul rutier de va închide pe bd. Bucureştii Noi, segmentul de drum cuprins între intersecţia cu str. Subcetate şi intersecţia cu str. Jimboliei, începând de vineri, de la orele 22.00 până luni la orele 6.00. Mijloacele de transport STB vor fi deviate.
Mai mult, Primăria informează că sâmbătă va avea loc „Marşul Bucharest Pride”, în intervalul orar 17.00 – 19.00 pe următorul traseu: Calea Victoriei – bd. Regina Elisabeta – bd. Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Parc Izvor. Începând cu orele 17.30, se va restricţiona traficul auto pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Piaţa Victoriei şi str. Frumoasă.
Circulația rutieră va fi suspendată gradual, în funcţie de afluirea/defluirea participanţilor, sâmbătă, între orele 18.00 – 19.00, pe următorul traseu şi străzile care acced în acesta: Calea Victoriei – dreapta bd. Regina Elisabeta – stânga bd. Schitu Măgureanu – traversarea Pod Izvor – Parc Izvor – punct final.
Sâmbătă are loc și adunarea publică a Partidului Noua Dreaptă, având următoarele coordonate:
Traficul pietonal și rutier din zonele menționale mai sus nu va fi perturbat.