Preda, despre declaraţiile lui Băsescu: Aşteaptă o a treia variantă de candidatură la şefia PDL

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, joi, pentru Mediafax, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu arată că şi acesta aşteaptă "o a treia variantă" de candidatură la şefia partidului, eurodeputatul apreciind că Emil Boc "e unul dintre puţinii oameni de succes ai PDL din ultimul an".
Filip Stan
14 feb. 2013, 15:48
Preda, despre declaraţiile lui Băsescu: Aşteaptă o a treia variantă de candidatură la şefia PDL

Preşedintele Traian Băsescu  a fost întrebat, joi, cine ar fi cel mai potrivit lider al PDL dintre Elena Udrea şi Vasile Blaga, răspunzând că primarul Clujului, Emil Boc.

În legătură cu această declaraţie a şefului statului, Cristian Preda a declarat: „Înseamnă că aşteaptă, cum aştept şi eu, o a treia variantă. Cred că e bine să existe şi o altă formulă şi sper să nu întârzie să apară”.

Întrebat dacă o astfel de variantă ar fi Emil Boc, Preda a răspuns: „Emil Boc e unul dintre puţinii oameni de succes ai PDL din ultimul an, pentru că, dacă au fost unii colegi care au dat vina pe Emil Boc pentru pierderea alegerilor, el însuşi a infirmat această teorie, câştigând alegerile”.

Cristian Preda a apreciat că Emil Boc poate fi parte a unui proiect politic de modernizare a PDL. Întrebat dacă ar susţine o eventuală candidatură a lui Boc la şefia PDL la Convenţia Naţională din martie, Preda a spus că el are răbdare, pentru că nu vrea să se pronunţe înainte de a fi definite candidaturile.

În ceea ce priveşte declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit cărora PDL nu are un lider care să îl tracteze şi nici prezidenţiabil, europarlamentarul PDL a apreciat că şeful statului vrea să spună că, în acest moment, „e mai bună o echipă decât o persoană”, iar în privinţa candidatului la Preşedinţie este o constatare strict factuală, nefiind cineva care să fi afirmat clar intenţia de a candida şi neexistând nici reguli pentru competiţia internă în acest sens.

„Ceea ce cred că vrea să spună este că în acest moment e mai bună o echipă decât o persoană şi că trebuie să ne gândim la o sinteză . Şi cred că este nevoie de reunirea diverselor resurse de care dispune PDL în acest moment”, a afirmat Preda.

El s-a pronunţat în favoarea realizării unei alianţe între câştigătorii alegerilor locale din 2012, câştigătorii alegerilor europarlamentare, care sunt ultimele alegeri câştigate de PDL şi cei care sunt văzuţi în public, nu doar în partid, drept „reformişti”.

Întrebat dacă Traian Băsescu ar trebui invitat la Convenţia PDL, Cristian Preda a răspuns: „Da, e binevenit, bineînţeles”.

Şeful statului a fost întrebat, joi, după întâlnirea de la Primăria Cluj-Napoca avută cu Emil Boc, care dintre candidaţii anunţaţi până acum pentru şefia PDL ar fi cel mai potrivit preşedinte al partidului. „Emil Boc”, a răspuns râzând Traian Băsescu.

El a precizat că Elena Udrea a fost un bun ministru, dar a fi un bun preşedinte de partid „este o altă socoteală”. Întrebat dacă va participa la Convenţia Naţională a PDL, Băsescu a spus că de regulă a fost prezent întotdeauna când a fost invitat. „Om trăi şi om vedea, dacă mă mai invită cineva”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu a mai declarat că este nevoie de un PDL „revitalizat” pentru că, aşa cum este acum, se îndreaptă spre „zona marginală a politicului”, neavând un lider care să tracteze partidul. „Este nevoie de un PDL revitalizat, care să fie alternativa, pentru că aşa cum merge acum mă tem că se îndreaptă spre zona marginală a politicului. Partidul are nevoie de un lider care să îl tracteze”, a spus el.

Traian Băsescu a susţinut că, în momentul de faţă, numai o echipă poate să ducă partidul astfel încât să fie considerat o alternativă. Şeful statului a mai spus că elita PDL „nu depăşeşte media şi mediocritatea politicului”: „Îţi trebuie forţa unui partid, dar şi un politican, doi-trei care să fie peste mediocritatea politicului”.

Întrebat dacă viitorul preşedinte al PDL ar fi un candidat perfect al partidului pentru prezidenţiale, Băsescu a răspuns că în momentul de faţă PDL nu are un candidat pentru prezidenţiale.

Actualul preşedinte al PDL, Vasile Blaga, şi-a anunţat, luni, candidatura pentru reconfirmarea la şefia partidului. La rândul său, deputatul Elena Udrea a anunţat, marţi, că va candida la preşedinţia partidului. Convenţia Naţională a PDL pentru alegerea noii conduceri urmează să aibă loc în 23 martie.

Spynews
Românul care a înjunghiat-o pe fetița de 11 ani, în Londra, este și el tatăl unui copil de patru ani. Ce obișnuia să posteze pe Internet: ”Absolut sinistre”
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România care i-a dat pe spate pe străini. Are un potențial turistic uriaș, dar puțini români știu de el: ”Este frumos și unic. Sunteți foarte norocoși să locuiți aici”
Capital.ro
Românii cu mașini pe motorină, taxați mai puțin. A intrat în vigoare azi, 16 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
România are CEL MAI MARE preț la gaze naturale din regiune! Grecia și Bulgaria sunt în spatele nostru
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Ștefan și Maria de la Mireasa, sezonul 9, vacanță romantică în Italia. Cum și-a răsfățat fostul concurent soția de ziua ei onomastică / FOTO
Spynews
Cum a surprins-o Ronald Gavril pe Anamaria Prodan, de ziua onomastică. Iubitul vedetei a dat dovadă de romantismul suprem | FOTO
Evz.ro
Te lasă fără bani chiar la bancomat. Cum acționează escrocii
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cum vrea Vlad Pascu să scape de închisoare. Părinții celor doi tineri uciși în tragedia de la 2 Mai sunt revoltați: „Vrea să fie eliberat, să-și îmbrățișeze părinții”
Capital.ro
S-a aflat adevărul despre Băsescu. Greșeală monumentală a fostului președinte
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Chinurile Ioanei din Broșteni: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
substantial.ro
Cinci arestări în cazul morții lui Matthew Perry: legătura cu o rețea vastă de trafic de ketamină
MediaFlux
BOALA de care suferă DONALD TRUMP după ce a fost ÎMPUȘCAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...