Salarii de peste 10.000 de euro pe lună la stat. ANRE este instituţia de stat care monitorizează aplicarea reglementărilor în piaţa energetică, termică şi a gazelor naturale.
Şeful ANRE, Dumitru Chiriţă, a avut venituri aferente anului 2021 de 710.500 de lei, ceea ce înseamnă o medie de 59.920 de lei pe lună. Cu un an în urmă, fostul deputat PSD şi sindicalist a avut venituri de 707.000 de lei, adică o leafă lunară de 58.900 de lei. E vorba de banii luaţi în mână, nu înainte de plata taxelor! La rândul său, vicepreşedintele Nagy Bege Zoltan (UDMR) a avut în ultimul fiscal venituri de 626.975 de lei, spre deosebire de 610.000 de lei, cât a avut în 2020. Astfel, media lunară a veniturilor este de 52.200 de lei. Salariul celuilalt vicepreşedinte al ANRE, Mircea Man, este similar cu al lui Nagy Bege Zoltan, scrie Adevărul.
Cornelia Sulger, instalată în funcţie prin susţinerea PSD Olt, în 2017, a avut în 2021 venituri de 543.375 de lei, cu aproximativ 3.000 mai mult decât în 2020. Venituri similare au avut şi Gabriel Gheorghe şi Valeriu Steriu, alţi membri ai Comitetului de Reglementare. În plus, Gabriel Gheorghe a mai primit 67.300 de lei de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Transgaz este o altă instituţie unde salariile sunt uriaşe. Directorul Ion Sterian a avut venituri nete totale în 2021 de 1,64 milioane lei, adică peste 500.000 de euro. Practic, media lunară este de 137.000 de lei. Remuneraţia fixă a fost de 364.000 de lei, în timp ce remuneraţia variabilă, bazată pe atingerea criteriilor de performanţă, a fost de 1,28 de milioane de lei.