O delegaţie parlamentară Hamas a efectuat o vizită în Bulgaria, o premieră într-un stat membru UE. Conform site-ului Novinite.com, parlamentarii Hamas au vizitat Bulgaria la invitaţia Centrului pentru Studii în Orientul Mijlociu.
„Ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, nu trebuie să se teamă, poate să le ofere asigurări prietenilor lui israelieni că vizita nu are nicio legătură cu Guvernul bulgar”, a reacţionat Mohammed Abu Assi, directorul institutului, conform site-ului Dnevnik.bg.
Abu Assi a explicat că vizita are rolul „îmbunătăţirii imaginii Bulgariei în lumea arabă”, după ce Guvernul „a făcut o gafă” atribuind mişcării şiite libaneze Hezbollah atentatul antiisraelian comis la Burgas în iulie 2012.
Delegaţia a fost condusă de parlamentarul Hamas Ismail Ashqar. Deputatul palestinian a fost însoţit de doi colegi – Salah Bardawil şi Mushir al-Masri.