Alexandru Arșinel rămâne fără certificatul de revoluționar. O comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor (SSPR) – o instituție din cadrul Guvernului României – propune retragerea certificatului de revoluționar actorului Alexandru Arșinel și deputatului AUR Nicolae Roman. Comisia a constatat că, la Revoluție, Alexandru Arșinel a fost prezent la Palatul Telefoanelor și în Piața Universității ceea ce „nu reprezintă obiective cu o importanță deosebită care au aparținut regimului totalitar”, scrie G4Media.
Alexandru Arșinel, în vârstă de 83 de ani, încasa de la stat 33.730 de lei pe an, mai exact circa 2.810 lei pe lună, ca pensie de revoluţionar. De asemenea, celebrul actor nici nu achita impozit pentru casa în care locuiește, scrie Impact.
Actorul de comedie susţine că a primit certificatul de revoluţionar deoarece a fost primul care a vorbit de la balconul Radio și că nu a văzut Revoluția din 1989 la televizor, ci a fost prins în mijlocul evenimentelor. Artistul și-a obținut certificatul de revoluționar și în urma declarațiilor mai multor martori printre care Victor Socaciu și Vasile Moraru care au precizat că, în zilele Revoluției din decembrie 1989, l-au văzut la Televiziune și Palatul Telefoanelor. În 2015, şi Alexandru Arșinel a înaintat, de asemenea, o astfel de solicitare, împotriva căreia a fost depusă o contestație, considerată neîntemeiată de Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie.
Acum, forul competent cu emiterea acestor acte a decis să-i retragă actorului certificatul de revoluționar, pe motiv că Alexandru Arșinel nu a avut un rol determinant la declanșarea sau victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. De asemenea, SSPR susţine că Alexandru Arșinel nu și-a pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, nu a ocupat și nu a apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului, respectiv până la ora 12:10 a zile de 22 decembrie, conform textului de lege art.3 lit b din Legea nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Instituția urmează să trimită cererea în instanță pentru anularea definitivă a noului certificat, după care Alexandru Arșinel va trebui să restituie toate sumele primite din 2015 până în prezent!