Un depozit de saltele aflat în apropiere de Şoseaua de Centură a Capitalei a ars din temelii, joi seară. Flăcările, înalte de câţiva metri, au cuprins rapid clădirea, iar propiretarii nu au avut nicio şansă să mai salveze ceva.
Pompierii au intervenit prompt, cu 19 autospeciale cu apă şi spumă, dar intervenţia a fost zădărnicită de vânt şi de lipsa hidranţilor.
„La locul evenimentului au fost dislocate 19 autospeciale cu apă şi spuma, trei echipaje de prim ajutor SMURD si două echipaje de descarcerare. Primul echipaj a sosit dupa nouă minute şi a găsit incendiul generalizat, se întinsese la toată suprafaţa”, a explicat căpitanul Petruş Simion.
Suprafaţa totală afectată de flăcări este de peste 2.000 de metri pătraţi. La faţa locului a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauza incendiului.