Bogdan Bujor, împreună cu locotenenţii săi a fost prins în 2012, când pregătea uciderea unui afacerist din Reşiţa. În maşinile lor au fost găsite pistoale mitralieră, sticle incendiare, cuţite, cagule şi şepci care să îi ajute să se camufleze după lovitură.
Prins de poliţişti chiar în timp ce pregătea asasinatul, Bujor a fost condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat, dar şi pentru instigare la tentativă de omor. Doi complici ai lui Bujor au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare.
Bujor şi oamenii săi aveau tactici de intimidare oripilante. La un moment dat, ei au ucis câinele unui presupus adversar, i-au tăiat capul cu sabia şi l-au pus pe maşina stăpânului. În alt caz, ei au comandat un sicriu cu numele celui pe care doreau să-l intimideze şi urmau să-l trimită la acesta acasă.
Condamnarea dictată de magistraţi nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.