Legea privind reducerea riscului seismic al clădirilor a fost promulgată de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor. Măsurile prevăzute vizează şi finanţarea nerambursabilă de la bugetul de stat, inclusiv finanţarea acordată pentru persoanele juridice, proprietari de imobile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, acordată în baza unei scheme de ajutor de stat, care se va aproba prin ordin al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Filip Stan
12 iul. 2022, 19:51
Legea privind reducerea riscului seismic al clădirilor a fost promulgată de Klaus Iohannis

Potrivit legii, măsurile propuse vizează: definirea claselor de risc seismic în concordanţă cu reglementarea tehnică „Cod de proiectare seismică Partea a III-a – Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente”, introducerea, pe lângă prevederile referitoare la expertizarea tehnică a clădirilor cu destinaţia de unităţi sau instituţii de învăţământ în care se desfăşoară activităţi didactice, aflate în patrimoniul instituţiilor publice, şi de prevederi pentru clădirile cu destinaţia de spital, policlinică sau dispensar policlinic, precum şi introducerea evaluării vizuale rapide ca etapă premergătoare realizării expertizei tehnice, în scopul obţinerii unei imagini de ansamblu cu privire la vulnerabilitatea seismică a fondului construit, pentru a caracteriza tipurile reprezentative de clădiri şi a facilita prioritizarea intervenţiilor în cadrul diferitelor programe.

De asemenea, măsurile propuse vizează introducerea obligativităţii autorităţilor administraţiei publice locale de a transmite către MDLPA rapoartele anuale privind acţiunile întreprinse pentru reducerea riscului seismic al clădirilor existente, finanţării acţiunilor de reducere a riscului seismic de la bugetul de stat la clădirile multietajate cu destinaţia principală de locuinţă, precum şi la clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI sau RSII, scrie Agerpres.

Măsurile prevăzute vizează şi finanţarea nerambursabilă de la bugetul de stat, inclusiv finanţarea acordată pentru persoanele juridice, proprietari de imobile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, acordată în baza unei scheme de ajutor de stat, care se va aproba prin ordin al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Până la data de 1 ianuarie 2025, conducătorii instituţiilor publice vor dispune începerea expertizării tehnice, realizată de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate, în vederea încadrării acestora în clasă de risc seismic şi a fundamentării măsurilor de intervenţie, asupra construcţiilor cu destinaţia de unităţi sau instituţii de învăţământ în care se desfăşoară activităţi didactice care se află în patrimoniul instituţiilor publice respective şi care au fost construite înainte de anul 1978, pentru care evaluarea vizuală rapidă recomandă efectuarea expertizei tehnice pentru structura de rezistenţă. Expertizele tehnice în vederea încadrării acestora în clasă de risc seismic şi a fundamentării măsurilor de intervenţie vor fi finalizate până la data de 1 iunie 2026, prevede legea.

Aceleaşi reguli şi termene sunt valabile şi în cazul construcţiilor cu destinaţia de spital, policlinică sau dispensar policlinic.

Proprietarii şi, după caz, administratorii spaţiilor publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situate la parterul şi, după caz, la subsolul şi/sau la alte niveluri ale clădirilor cu destinaţia de locuinţă multietajate, cu peste P+3 etaje inclusiv, construite înainte de anul 1978, amplasate în localităţi pentru care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g) este mai mare sau egală cu 0,20g, au obligaţia să acţioneze proporţional, în solidar cu proprietarii locuinţelor şi cu asociaţia de proprietari, pentru expertizarea tehnică a structurii de rezistenţă a întregii clădiri, în termen de 2 ani de la data primirii notificării prevăzute în lege.

Actul normativ prevede că, pentru clădirile expertizate tehnic şi încadrate în clasa de risc seismic RsI prin raport de expertiză tehnică, indiferent de forma de proprietate, destinaţie, categorie şi clasă de importanţă, proprietarii clădirilor, persoane fizice sau juridice, asociaţiile de proprietari, persoanele juridice care au în administrare clădiri, precum şi conducătorii instituţiilor publice şi deţinătorii cu orice titlu de clădiri de interes şi utilitate publică vor proceda în realizarea obligaţiilor care le revin conform legii civile şi calităţii în construcţii, pentru punerea în aplicare a soluţiei de intervenţie prevăzute de proiect astfel: realizarea proiectării lucrărilor de intervenţii de către persoane fizice sau juridice autorizate şi verificarea proiectelor de către verificatori tehnici atestaţi, în termen de 2 ani de la data primirii notificării încadrării în clasa de risc seismic RsI a clădirii expertizate; începerea execuţiei lucrărilor de intervenţii de către persoane juridice care au responsabili tehnici cu execuţia autorizaţi, în termen de 2 ani de la data recepţiei proiectului tehnic de execuţie a lucrărilor de intervenţii în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a clădirii existente la minimul acceptat conform P100-3 în vigoare la data recepţiei proiectului tehnic.

Se definesc clădiri multietajate cu destinaţie principală de locuinţă – clădirile existente, formate din spaţii cu destinaţia principală de locuinţă şi în cadrul cărora pot exista şi spaţii publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, distribuite pe mai multe niveluri, inclusiv mansardă sau pod mansardabil.

Proprietarii clădirilor, persoane fizice sau juridice şi asociaţiile de proprietari, precum şi persoanele juridice care au în administrare clădiri pot solicita efectuarea expertizei tehnice a clădirilor existente de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate, independent de parcurgerea etapei de evaluare vizuală rapidă prevăzută de lege.

Pentru clădirile de interes şi utilitate publică aflate în patrimoniul instituţiilor publice şi care aparţin proprietăţii publice/private a statului/unităţilor administrativ-teritoriale, ori după caz, proprietăţii private a acestor instituţii, aşa cum sunt definite la alin. (3), conducătorii instituţiilor publice pot solicita efectuarea expertizei tehnice a clădirilor existente de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate, independent de parcurgerea etapei de evaluare vizuală rapidă prevăzută în actul normativ.

Citeşte şi: EXCLUSIV Mihai Tudose explică de ce au fost comandate 120 de milioane de doze de vaccin în România: „Sunt contracte de zeci de miliarde, să fim serioşi! Poate cineva plăteşte, legal, până la urmă”

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Prăbușirea unui pod în Brazilia: patru morți și riscuri ecologice majore
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?