Alexandra Stan a trecut peste divorţ şi iubeşte din nou. Artista a fost suprinsă recent în compania unui tânăr misterios, pe nume Daniel Bobovnikov, care pare că se ocupă cu modelingul. Cei doi s-au postat mai multe imagini în care apar împreună pe Instagram, mai ales că au petrecut de minune la Neversea. Tânărul a susţinut.o pe artistă chiar înainte de a intra pe scenă!
Acum ceva timp, Alexandra Stan a dezvăluit modul în care s-a decis să facă bani în pandemie. Cum evenimentele și concertele au fost restricționate, pentru a combate răspândirea virusului, mai mulți artiști au fost nevoiți să se îndrepte spre alte domenii, mai ales în mediul online. A fost chiar la un pas să semneze un contract cu platforma OnlyFans, un site unde utilizatorii plătesc un abonament pentru a vedea conținut destinat adulților.
„Și, ce crezi, am ajuns și am vorbit chiar cu OnlyFans din UK, am avut niște meeting-uri cu ei și aproape am semnat un „deal” cu ei şi aproape mi-am făcut cont! Nu eram însă decisă sută la sută… Aveam şi un nume pentru asta, într-un studio de videochat eu să fiu în pat şi titlul să fie „In bed with Alexandra Stan”. Am văzut şi eu că apar pe Pornhub… e un clip împărţit în mai multe… Oricum, în ultima perioadă nu am mai fost aşa… am momente când mă îmbrac aşa… dar mi se pare că se foloseşte prea mult energia asta feminină, sexuală, în scopurile care nu trebuie! Clipurile mele sunt sexy, dar nu sunt aşa, porno”, a spus Alexandra Stan în cadrul podcast-ului „Aproximativ Discuţii” de la Happy Fish, cu DJ Gojira.