Barack Obama şi-a luat o vacanţă de trei zile, timp în care va juca golf

Preşedintele american Barack Obama a început vineri seară o vacanţă de trei zile în Florida, închizându-se cu câţiva prieteni în incinta unui teren de golf privat, relatează France Press.
Iulian Tudor
17 feb. 2013, 09:14
Barack Obama şi-a luat o vacanţă de trei zile, timp în care va juca golf

Liderul de la Casa Albă, care şi-a petrecut o parte din ziua de vineri în fieful său Chicago (Illinois), pe o vreme rece, pentru a susţine o serie măsuri în sprijinul celor mai defavorizate pături sociale, a schimbat decorul şi clima, instalându-se în complexul ‘The Floridian’, situat pe coasta Atlanticului, între Orlando şi Miami, unde temperatura oscilează în acest sezon în jurul a 22 de grade Celsius, scrie agerpres.ro.

Prima doamnă Michelle Obama s-a deplasat la Colorado, cu fiicele Malia şi Sasha, pentru un week-end la schi. Luni este sărbătoare în SUA.

Casa Albă nu a comunicat numele partenerilor de golf ai lui Obama, care are obiceiul de a practica acest sport pe un teren al bazei militare de la Andrews, în apropiere de Washington, în special cu unul din colaboratorii săi, Marvin Nicholson, care se află de asemenea în voiajul din acest week-end prelungit.

Însă celebrul antrenor Butch Harmon, al cărui protejat a fost Tiger Woods, a dezvăluit revistei de specialitate Golf Digest că îl va ajuta pe Obama să-şi perfecţioneze jocul de golf în Florida.

Am jucat golf cu Ike (n.r. – Dwight Eisenhower), Nixon, Ford şi primul preşedinte Bush„, a afirmat Harmon pentru publicaţia citată. „Ştiu că preşedintelui (Obama) îi place cu adevărat să joace. Abia aştept. Ne vom distra„, a adăugat el. Preşedinţia nu a confirmat prezenţa lui Harmon la Palm City în acest week-end.

Harmon l-a antrenat pe Woods între 1994 şi 2003 şi se ocupă în prezent de o altă vedetă, Phil Mickelson, stângaci ca şi preşedintele Obama.

Preşedintele spune că apreciază la golf faptul că poate petrece în aer liber şi câte şase ore, în contextul în care viaţa sa este protejată îndeaproape de poliţişti de când s-a lansat în cursa pentru Casa Albă, în urmă cu şase ani.

El practică acest sport în special în vacanţele de iarnă în arhipelagul natal Hawaii (Pacific) sau în timpul verii la Martha’s Vineyard, o insulă din Massachusetts.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Descoperire uluitoare în spațiul cosmic. S-a identificat un “inel Einstein”
Capital.ro
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are Guvernul României
Playtech.ro
Zodiile care își găsesc marea dragoste începând din 23 iulie 2024. Cupidon e de partea lor
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după ce a ieșit din cabinet, greșeala lui majoră a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben de caniculă în România! Zonele în care se vor resimți valul de căldură și disconfortul termic accentuat
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Cum Retragerea lui Joe Biden Din Cursa Prezidențială Afectează Strategia lui Donald Trump
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!