„Acesta este cel mai slab sezon estival din ultimii 30 de ani!”. Mohammad Murad explică de ce turiştii nu mai sunt atraşi de litoralul românesc

Omul de afaceri Mohammad Murad, fostul preşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, a făcut o analiză a acestui sezon estival, afirmând că este cel mai slab din ultimii 30 de ani. El a precizat că în ultima săptămână au fost pe litoral 80 – 90.000 de turişti, iar în aceeaşi perioadă a anului trecut erau 140.000.
Daniel Spătaru
18 iul. 2022, 20:16

Mohammad Murad a postat, luni, pe pagina sa de Facebook, un clip video în care analizează situaţia turismului de pe litoralul românesc. “Este un sezon foarte slab. E un număr foarte mic de persoane care se află pe litoral, de turişti. Săptămâna asta a fost record – 80.000, 90.000 de persoane în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost 140.000. Chiar am ajuns la 180.000 anul trecut. Multe persoane se întreabă de ce. Presa şi comentariile pe Facebook spun că preţurile sunt foarte mari pe litoral. Hotelierii nu au crescut preţurile cu toate că au crescut partea de alimente şi utilităţi în proporţie de 50-60 la sută.

Preţurile de anul trecut s-au menţinut chiar dacă am avut această creştere şi hotelierii nu au avut intenţia de a creşte, în special prin luna martie când a căzut toată piaţa, motivul a fost foarte clar, războiul din Ucraina, ne-am trezit că s-au blocat vânzările şi cred că a fost un motiv să fim foarte atenţi la piaţă. Astăzi este cel mai slab sezon din ultimii 30 de ani. Numărul de turişti aflaţi pe litoral este cel mai mic din ultimii 30 de ani”, a declarat Murad.

El a identificat şi câteva din problemele staţiunii Mamaia şi anume numărul mare de blocuri, calitatea plajei lărgite.

Mamaia a fost transformată într-un cartier de oraş. Mamaia are zeci de blocuri, sute de blocuri,care sunt construite haotic şi care nu au spaţii verzi, nu au plaja total, din păcate. Era insuficientă, acum suficientă este, dar datorită acelei intervenţii de anul trecut au fost probleme de calitate, de profunzime a apei chiar la malul mării. Sunt probleme care cred că în timp se vor rezolva, dar astăzi plajele sunt goale, din păcate”, a afirmat omul de afaceri. El a precizat că o altă problemă a staţiunii Mamaia o reprezintă preţul parcării.

Citeşte şi Tot mai săraci de la o lună la alta, românii nu-şi mai permit concedii la mare. Proprietar de complex turistic din Mamaia: „Cererea este cu 10% mai mică decât anul trecut”

“În luna iunie, locul de parcare în Mamaia era de 100 de lei, iar o cameră la hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, era 200 de lei. Şi aici vă întreb, ce a făcut domnul primar că să perceapă jumătate din preţul unei camere. Care a fost intenţia dânsului să vină cu acea decizie? Nici măcar la Paris nu este 20 de euro pe zi un loc de parcare. Aceste persoane care nu au gestionat în viaţa lor nici măcar o curte de 500 de metri vin cu aceste aberaţii care ne-au dus la o imagine total neplăcută. A rămas domnul Chiţac cu hoteluri goale pentru că nu e normal să dăm 100 de lei pe un loc de parcare, că aşa a visat dânsul sau aşa i-a spus un consilier”, a declarat Murad, care îi cere demisia primarului Constanţei, Vergil Chiţac.

Ştim că oamenii din zona militară sunt de mare onoare, de mare deminitate, decât să mai chinuie constănţenii şi mediul de afaceri încă doi ani, ar fi onorabil şi ar arăta caracter, nu e ruşine că nu ştie să facă nimic, e ruşine să continui să nu faci, domnul Chiţac trebuie să îşi dea demisia. Să tragi de timp încă doi ani nu ajută la nimic. Şi chiar nu este ok pentru Constanţa şi constănţeni. Faceţi un pas înapoi, poate vă stă mult mai bine ca senator, dar cu siguranţă nu ca primar”, a transmis Murad, în postarea de pe Facebook.

Citeşte şi Cea mai spectaculoasă plajă din lume e la o oră și 30 de minute de România. Prețurile sunt mai mici decât pe litoralul românesc

El a făcut şi o analiză a celorlalte staţiuni de pe litoral. “Eforie este cea mai grozavă staţiune, probabil au contat foarte mult şi fondurile europene care au fost atrase acolo sau au fost mai bine gestionate în Eforie. În Costineşti sunt probleme, Vama Veche e un pic mai slabă ca anul trecut şi din cauza acestui impact major, pandemie doi ani, război, scumpiri şi multe alte probleme. În sud suntem un pic peste anul trecut cu toate că şi aici avem nevoie de a aduce viaţa. Au fost mici investiţii făcute care au impact, vorbim de asfaltări, iluminat”, a explicat Murad.

Mohammad Murad a fost preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi deţine mai multe investiţii pe litoral.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Trucul care albește lenjeria de pat. Ingredientul banal care e folosit de gospodinele pricepute
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are scăpare. Au apărut documentele. Anunțul CNSAS
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Când a fost cel mai greu de trăit în România. Trei momente negre din istoria economică recentă marcate de sărăcie, foamete, șomaj
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Medicamentele care lipsesc din farmacii. Este o criză uriașă
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiează de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Caracal. Anunțul făcut de mama Luizei Melencu: S-a conectat...
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Trump promite acțiuni controverse din prima zi a noului mandat la Casa Albă
MediaFlux
Melania Trump și-a prezentat propria criptomonedă. La concurență cu președintele ales care a lansat $Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mașina electrică vs automobilul cu combustie: cât se poate supraviețui în ger? (Video)