Vouchere sociale de 250 de lei. Veste proastă pentru aproape două milioane de români

Ajutorul de la Guvern ar trebui să ajungă la 2,5 milioane de persoane, dar momentan doar 730.000 au primit banii. Ministerul Fondurilor Europene mai are la dispoziție două săptămâni pentru a încheia procesul de tehnic prin care banii ajung pe carduri.
Filip Stan
18 iul. 2022, 22:53
Vouchere sociale de 250 de lei. Veste proastă pentru aproape două milioane de români

Vouchere sociale De la 1 iunie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei și sunt destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie. Această inițiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari.

Doar 730 de mii de români au primit voucherele de 250 lei, care au fost și încărcate, astfel că ele pot fi utilizate pentru achiziționarea de alimente. Până la acest moment, au avut emise 1,6 milioane de carduri sociale, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Ajutorul de la Guvern ar trebui să ajungă la 2,5 milioane de persoane. Ministerul Fondurilor Europene mai are la dispoziție două săptămâni pentru a încheia procesul de tehnic prin care banii ajung pe carduri.

„Sunt 250 de lei pe care îi acordăm în cele 4 tranșe care se cunosc în spațiul public. Până ieri am avut emise 1,6 milioane de carduri sociale și distribuite și încărcate 730 de mii de carduri. Mai avem de emis alte 500 de mii de vouchere, săptămâna aceasta. Trecem de pragul de 2 milioane de vouchere și în ultima săptămână diferența de 400 de mii de voucher”, a afirmat Marcel Boloș.

Vouchere sociale 2022. Anunţ de ultimă oră pentru românii cu venituri mici. Marcel Boloş: „Niciun beneficiar nu va rămâne fără sprijin”

De aceste vouchere sociale beneficiază următoarele categorii de persoane: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

De asemenea, voucherele se dau şi familiilor cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare, potrivit MIPE.

Mecanismul de distribuire prevede trei etape:

  1. emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului),
  2. împlicuire și distribuirea prin intermediul CN Poșta Română,
  3. încărcarea valorică a cardurilor.

Cât timp va fi oferit acest sprijin?

Voucherele se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului.

Trebuie depusă vreo cerere pentru a primi cardul?

Nu. Dacă vă numărați printre persoanele eligibile, așa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie să demarați dumneavoastră vreo procedură în acest sens.

În cazul în care îndepliniți criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranșa 1 nu veți intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, de unde veți primi îndrumări.

Vouchere sociale: Unde găsesc instrucțiuni despre folosirea cardului?

Cardurile vor fi însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre operatorii economici parteneri și un număr de telefon pentru cazurile în care întâmpinați probleme.

Emitenților de carduri le-au fost alocate județele astfel:

Sodexo: Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Arad, Călărași, Hunedoara, Timiș UP Romania: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, București, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea Edenred: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman

Numerele de telefon oficiale la care puteți suna în cazul în care întâmpinați probleme în utilizarea cardurilor sunt următoarele:

Edenred: 021 301 33 03 Sodexo: 021 204 46 64 UP România: 0374 66 22 73

Cum pot plăti cu cardul?

Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

Vouchere sociale: Pot retrage numerar de pe carduri?

Nu puteți retrage numerar de pe carduri, ele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri.

Vouchere sociale: Cât timp sunt valabile sumele?

Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Cine sunt cei peste 2,5 de beneficiari care primesc tichete sociale?

  1. Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  2. Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  3. Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  4. Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  5. Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Ce fac dacă, deși inițial nu mă număram printre persoanele eligibile, devin în următoarele luni?

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.

De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Vouchere sociale: Pot să înstrăinez cardul pe care îl primesc?

Nu. Sunt interzise și se sancționează conform legii:

  • utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale în alt scop decât achiziționarea de produse alimentare și mese calde;
  • solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea;
  • refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde și destinatarul final al acestora;
  • comercializarea tichetelor sociale.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Când ajung ajutoarele către beneficiari?

Încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, așa că, ajutoarele aferente tranșei 1 vor ajunge la beneficiari în perioada 20 iunie 2022-24 iunie 2022.

„Voucherele vor fi acordate în patru tranșe. Vom avea în vedere ca, la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adaptăm calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde”, explică ministrul Marcel Ioan Boloș.

DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Rusia a lansat o rachetă hipersonică asupra orașului Dnipro, Ucraina
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili