Operațiune a spionajului militar ucrainean pe Insula Şerpilor! Au fost recuperate arme și documente militare rusești, plus „o pisică ce a trăit câteva luni sub ocupație”. Armata ucraineană anunță că serviciul său de informații a desfășurat o misiune de recunoaștere și deminare a Insulei Șerpilor în cadrul căreia a recuperat lansatoare de rachete sau grenade, drone Orlan, documente militare și arme lăsate de ruși în urma grăbitei lor retrageri, dar și o pisică neagră.
Schimbare de strategie în Ucraina: Serghei Șoigu a ordonat doborârea dronelor
”În cursul operațiunii, Direcția principală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina a efectuat cercetări și recunoașteri ale teritoriului și fortificațiilor subterane ale Insulei Șerpilor. Au fost finalizate lucrările inginerești de deminare”, spune Statul Major ucrainean pe Facebook.
„Au fost identificate și confiscate mostre de arme și echipamente ale inamicului. În special, sisteme de ghidare și control, drone Orlan-10, sisteme portabile antiaeriene (MANPADS), lansatoare de grenade, aruncătoare de flăcări, arme de calibru mic, jurnale de luptă, documente personale ale militarilor ruși, mijloace electronice.
Pe insulă a fost instalat steagul ucrainean în locul ‘tricolorului’ rasist. În plus, a fost găsită și evacuată o pisică ucraineană, care a trăit timp de câteva luni sub ocupație”, a adăugat sursa citată.
„Ucraina se pregăteşte să atace Crimeea”. Adjunctul ministrului Apărării de la Kiev a făcut anunţul care poate schimba cursul războiului
Comandantul armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a salutat pe 30 iunie „eliberarea unui teritoriu strategic” după ce armata rusă anunțase, în aceeași zi că și-a retras trupele de pe Insula Șerpilor, pretinzând că este un „gest de bunăvoință”, deși anterior făcuseră eforturi pentru fortificarea masivă a acesteia.
Ucrainenii au arătat însă apoi cum i-au alungat pe ruși de pe Insula Șerpilor, cu ajutorul obuzierelor moderne primite din Occident, care au tras de pe țărmul ucrainean al Mării Negre.
O fotografie distribuită de armata ucraineană a arătat incendii puternice pe Insula Șerpilor în momentul retragerii trupelor rusești, nefiind însă clar dacă acestea au fost provocate de bombardamente sau de faptul că rușii și-ar fi distrus propriile echipamente pentru a nu cădea în mâinile inamicilor.