Istoria se repetă pentru sârbul Novak Djokovic. Deşi s-a înscris la ediţia din acest an a US Open, sârbul Novak Djokovic (35 de ani, locul 7 ATP) nu poate să participe.
Men MD USO 2022 Entry ListCiteşte şi: Novak Djokovic, interzis la următorul turneu de top. „Să-și suflece mânecile și să facă vaccinul!”
Organizatorii turneului US Open au precizat că respectă decizia luată de către autoritățile americane, care nu permit accesul în țară pentru persoanele nevaccinate împotriva noului coronavirus, potrivit digisport.ro. Şi cum Novak Djokovic nu este vaccinat şi a declarat că nici nu intenţionează să o facă, sârbul nu va fi lăsat să joace.
„Potrivit regulamentului ITF pentru turneele de Grand Slam, toți jucătorii eligibili sunt introduși automat pe tabloul principal, în baza clasamentului întocmit cu 42 de zile înainte de prima zi a turneului.
US Open nu prevede vaccinarea obligatorie pentru jucători, dar va respecta poziția Guvernului SUA privind accesul în țară pentru persoanele nevaccinate”, au transmis organizatorii turneului US Open.
Novak Djokovic are în palmares 21 de trofee de Grand Slam, dintre care trei la US Open în 2011, 2015, 2018.
Citeşte şi: Primire triumfală la Belgrad pentru Novak Djokovic, după câştigarea turneului de la Wimbledon VIDEO
Lipsa vaccinului anti-COVID-19 i-a mai creat probleme sârbului şi în trecut. La începutul anului, Novak Djokovici nu şi-a putut apăra titlul la Australian Open după ce autorităţile au decis să-l expulzeze.