Aceste programe instalate disimulat pe telefoane mobile „ţintă” realizează accesul, fără drept, la telefonul mobil monitorizat, de la un alt terminal GSM, special configurat în acest sens, efectuându-se transfer neautorizat de date între cele două telefoane, se arată într-un comunicat al DIICOT.
La data de 14 februarie, procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 9 percheziţii domiciliare in municipiile Bucureşti – 5, Ploieşti – 1, Iaşi – 1 şi Brăila – 2.
Cu ocazia efectuarii percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate microfoane pentru înregistrarea comunicărilor ambientale, dispozitive de bruiere a comunicaţiilor, cărţi de joc cu microcipuri, echipamente electronice, dispozitive fabricate în scopul comiterii de infracţiuni privind jocurile de noroc, o masă de poker confecţionată în scopul trucării jocurilor de noroc, cerneluri speciale, imprimante, dispozitive destinate înregistrării audio-video disimulate în diverse obiecte (ceasuri, pixuri), precum şi sumele de 50.000 de euro şi 28.000 de lei.
De asemenea, au fost identificate şi ridicate telefoane mobile avand instalate aplicaţiile de monitorizare a comunicărilor.
La locuinţa unuia dintre membrii gruparii a fost identificat un laborator în care erau confecţionate sau adaptate dispozitive şi echipamente destinate interceptării şi înregistrării comunicărilor sau pentru comiterea de infracţiuni în domeniul jocurilor de noroc.
In cauză sunt efectuate cercetari pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, vânzarea de dispozitive sau programe informatice, concepute sau adaptate în scopul săvârşirii de infracţiuni si deţinerea fără drept de astfel de programe.
Actiunea a fost efectuata cu sprijinul B.C.C.O. Iaşi, BCCO Ploieşti, S.C.C.O. Brăila, Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş. Suportul tehnic si informativ a fost asigurat de S.R.I.