Corpul unui deputat rus, găsit într-un butoi umplut cu ciment

Cadavrul unui deputat rus, răpit la mijlocul lui februarie, a fost găsit într-un sat, în apropiere de Moscova, într-un butoi umplut cu ciment, a anunţat luni Comitetul rus de anchetă într-un comunicat.
Romania TV
18 feb. 2013, 15:03
Corpul unui deputat rus, găsit într-un butoi umplut cu ciment

 „Cadavrul lui Mihail Pahomov, deputat în cadrul Consiliului legislativ al oraşului Lipeţk (situat la 438 de kilometri sud de Moscova), a fost descoperit în subsolul unui garaj privat, într-un butoi de metal umplut cu ciment”, în satul Obuhovo, situat la aproximativ 30 de kilometri de Moscova, a precizat Comitetul de anchetă.

Anchetatorii au conchis că este vorba despre „o moarte violentă”, potrivit aceleiaşi surse.

Pahomov, în vârstă de 37 de ani, a dispărut pe 12 februarie la Lipeţk, iar poliţia a deschis imediat o anchetă pentru răpire şi omor.

 Ministerul rus de Interne a anunţat luni că a arestat 11 persoane suspectate de comiterea acestei crime, precum şi pe presupusul comanditar, un moscovit în vârstă de 40 de ani.

La rândul său, Comitetul de anchetă a anunţat că l-a inculpat pe un fost ministru însărcinat cu probleme legate de Locuinţe şi Utilităţi în regiunea Moscova, Evgheni Haritonov, pentru că a comandat răpirea deputatului Pahomov.

Motivele suspectului nu au fost precizate.

Spynews
Mireasa - Capriciile iubirii. Situația Ramonei, motiv de discuție în casa băieților. A recunoscut că are un copil. Ce părere are Ionuț despre ea
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Noul film Netflix care va cuceri toate topurile. Este o producție pe care o vor adora și cei mari și cei mici
Capital.ro
Devine interzis în România. S-a dat ordin în toate țările UE de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Ministrul Agriculturii, ANUNȚ: „Este posibil să fie extinsă lista cu alimentele plafonate”
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Sărbătoare mare în familia unui fost cuplu de la Insula Iubirii! Fetița lor, Emma a împlinit doi ani
Spynews
Arestări masive într-o grupare acuzată de legături cu frații Tate! Cum au ajuns mafioții italieni să invadeze țara noastră cu camioane pline de droguri
Evz.ro
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Ce conține cutia misterioasă pe care sportivii medaliați o primesc la Jocurile Olimpice de la Paris. Creația a necesitat 2.000 de ore de muncă
Capital.ro
Interzis de joi, 1 august. Se dau amenzi de până la 2.500 de lei. Autoritățile au luat decizia
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Un fost membru al trupelor speciale americane, arestat pentru implicare într-o lovitură de stat eșuată în Venezuela
MediaFlux
Când vin PENSIILE MAJORATE! Anunț OFICIAL
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?