Motivul halucinant pentru care stațiile de încărcare a mașinilor electrice din Galați nu funcționează. Ionuţ Pucheanu susţine că este vorbab despre despre neglijența muncitorilor, care au aruncat ambalajele ce conțineau și codurile de activare pentru stațiile de încărcare!
Maşini electrice vândute la LIDL. Cât costă autoturismul cu autonomie de până la 300 de kilometri
„Am să fiu de o sinceritate nedemnă de un om politic şi de administraţie. Pentru că au fost primele montate în Galaţi şi nimeni nu a ştiut care, cum şi cu ce se mănâncă, după ce le-am dat la Electrica, ne-am lovit de o altă problemă, pe care într-o oarecare mare măsură am remediat-o. Pentru că nu era problema Primăriei, ci a constructorului, cel care le-a montat. Evident, după ce au fost montate aparatele, cutiile în care au venit aceste dispozitive au fost aruncate. În aceste cutii erau însă şi codurile de activare, pentru fiecare în parte. Aceste coduri de activare au dispărut odată cu cutiile. Pentru că n-a ştiut nimeni, fiind primele, că, odată montat şi băgat cablul în el, ai nevoie de cod de activare”, a declarat Ionuţ Pucheanu, citat de Viaţa Liberă.
Primarul oraşului Galaţi a spus că, în cele din urmă, firma care a montat stațiile a recuperat codurile de la producător, iar într-o săptămână acestea ar putea deveni funcționale: „Au codurile – într-un târziu – de la producător. Le-au identificat, au fost trimise, urmează activarea lor”.