Via Transilvanica, unul din cele mai spectaculoase trasee din România, este aproape finalizat. Turiştii se vor putea plimba pe acest traseu magnific începând cu data de 8 octombrie.
Construcţia traseului a început în anul 2018 şi este un proiect al Asociaţiei Tăşuleasa Social. Acesta are o lungime de 1.400 de kilometri şi poate fi parcurs la pas, cu bicicleta sau călare. Traseul se află între Putna și Drobeta Turnu‑Severin și este împărțit în șapte regiuni istoric‑culturale: Bucovina, Ținutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Terra Dacica, Terra Banatica și Terra Romana, potrivit euronews.
Drumul magnific străbate zece judeţe: Suceava, Bistrița‑Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți.
Cei care se vor avânta pe acest traseu vor urmări marcajul specific cu litera T de culoare portocalie, desenată într-un cerc de aceeaşi culoare, pe un fundal alb.
Marea inaugurare va avea loc la Alba-Iulia, pe 8 octombrie 2022.
„Via Transilvanica va fi finalizată în întregime, după patru ani jumătate de muncă asiduă, iar sărbătoarea grandioasă a întregului traseu va avea loc în forma unui „târg”: loc de întâlnire, schimb de experiențe turistice cu organizații, trasee, destinații turistice din toată țara și din toată lumea!Vrem să unim traseele și experiențele noastre, toți oamenii drumului, pe cei cu drag de țară și pe cei curioși să o cunoască pe data de 8 octombrie 2022, la Alba Iulia, acolo unde a început totul!”, conform postării de pe pagina Via Transilvanica.