Dumitru Sechelariu, condus pe ultimul drum. Sute de persoane au venit la înmormântare VIDEO

Sute de persoane au venit, marţi, la slujba de înmormântare a lui Dumitru Sechelariu, oficiată de un sobor de preoţi la Academia de Tenis din Bacău. Fostul primar Baronul Moldoveia a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni, oficialităţi, dar şi de simpli oameni. Printre cei veniţi la Bacău s-a aflat şi Gigi Becali, care a mărturisit că l-a iertat pe Sechelariu, aşa cum acesta a cerut, pe patul de moarte. Sechelariu a fost înmormântat în aplauzele a mii de oameni, la Cimitirul Central.
Filip Stan
19 feb. 2013, 08:00
Dumitru Sechelariu, condus pe ultimul drum. Sute de persoane au venit la înmormântare VIDEO

Dumitru Sechelariu a fost învins de boală, la doar 54 de ani, iar astăzi va fi condus pe ultimul drum.

Peste 500 de persoane au venit la slujba de înmormântare a lui Dumitru Sechelariu de la Academia de Tenis din Bacău, oficiată de un sobor format din şapte preoţi.

La slujbă a luat parte şi finanţatorul echipei Steaua Gigi Becali. Sosit marţi dimineaţa la Bacău, Becali a declarat că l-a iertat pe fostul edil. „Chiar dacă nu îşi cerea iertare, eu oricum veneam la înmormântare, pentru că sunt genul de om care şterge tot ce-a fost rău şi ţine ce-i bun„, a spus Becali.

„Cu Dumitru Sechelariu am multe amintiri frumoase. Sunt amintiri amuzante, dar nu e momentul să râdem acum. Ştiu că ducea o viaţă foarte intensă şi îi spuneam să se mai potolească dar el mi-a zis: decât să trăiesc nu ştiu câţi ani ca o cioară, mai bine mai trăiesc 3-4 ani, ca un şoim„.

După oficerea slujbei religioase la Academia de Tenis, fostul primar al Bacăului a fost condus pe ultimul drum pe un traseu de aproximativ trei kilometri, până la Cimitirul Central, înmormântarea fiind programată la ora 14.00.

Cortegiul funerar a trecut şi prin faţa Primăriei Bacău, după ce familia a primit aprobare din partea autorităţilor.

Familia lui Dumitru Sechelariu a solicitat Primăriei aprobare pentru ca 50 de autoturisme şi mai multe autobuze, care vor forma cortegiul, să poată circula cu viteză redusă şi cu avariile pornite prin centrul oraşului. Traseul ce va fi parcurs este lung de 3 kilometri, iar cortegiul se va opri în faţa Primăriei Bacău, pentru un moment de reculegere.

Gigi Becali a venit la înmormântarea lui Sechelariu după ce fratele acestuia a declarat că el este una dintre cele trei persoane de la care fostul primar ar fi dorit să-şi ceară iertare.

„Ultima dorinţă a fratelui meu, pe care m-a rugat s-o transmit, a fost să-şi ceară scuze public lui Viorel Hrebenciuc, Gigi Becali şi Romeo Stavarache (n.r. – actualul primar al Bacăului). Cu Viorel Hrebenciuc a apucat să vorbească la telefon, Gigi Becali nu era în ţară, cu Romeo Stavarache n-a mai vorbit”, a declarat Sergiu Sechelariu.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Vremea de Paște 2025: Cum va fi în noaptea de Înviere și ce anunță prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?