Alexandru Rafila: „Nu cred că vom mai ajunge la lockdown în România!”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat, miercuri seară, că în România nu va mai fi lockdown, chiar dacă vor mai fi valuri de Covid-19.
Filip Stan
27 iul. 2022, 22:04
Alexandru Rafila:

Alexandru Rafila îi linişteşte pe români în faţa valului 6. „Nu cred că vom mai ajunge la lockdown sau la restricționarea activităților. Vor mai fi valuri de infecții, aparent banale, pe care le putem controla. Cifrele trebuie să le comunicăm, să fie transparență”, a anunțat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a estimat, miercuri seară, că săptămâna viitoare vom avea 10.000 de cazuri de COVID-19 pe zi. ”Nu o să scadă, săptămâna trecută am avut aproape 45.000 de cazuri, adică 7.000 şi ceva de cazuri pe zi. Estimez că, în raportarea de săptămâna viitoare, pe care o vom face luni sau marţi, o să avem undeva în jur de 70.000 de cazuri înregistrate, adică o medie de 10.000 de cazuri pe zi”, a declarat Rafila.

După ce Octavian Jurma a spus că, la nivelul autorităților, exită un soi de negare cu privire la pericolul pe care îl mai prezintă acum Covid-19. ministrul Sănătății vine cu o replică la postarea „epidemiologului” de pe Facebook. „Nu vreau să fac comentarii, fiecare e liber să spună ce dorește. Important este dacă este abilitat să transmită informații și câte dintre informațiile date s-au adeverit.
Există tot felul de oameni care pledează pentru închiderea școlilor, economiei. Să fie sănătoși! Ar fi bine ca aceste opinii să vină din partea persoanelor calificate”, a spus ministrul Sănătății.

EXCLUSIV Record de cazuri covid-19 în România, în valul 6. Va redeveni obligatorie masca de protecţie? Alexandru Rafila, anunţ de ultimă oră pentru români
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, miercuri seara, la Antena 3, că, în București, acolo sunt cei mai mulți copii infectați, au fost deschise centre ambulatorii pentru părinți. „Dacă este o creștere, suntem preocupăți. Trebuie să asigurăm asistența medicală în spitale, fie că vorbim de pacienți covid sau de cei care au nevoie la alte specializări.

Este o proporție mai mare de copii, 20 la sută persoane sub 18 ani. Sunt 600 de cazuri la copii și doar 6 sunt la Terapie Intensivă. Din fericire nu am avut decese la această categorie de vârstă. Ne așteptăm ca tinerii, copiii să facă forme ușoare. Criteriile de spitalizare pentru copii ar trebui luate în considerare. Am deschis în București, care e cel mai afectat, centru ambulatorii destinate copiilor la care părinții se pot adresa”, a spus Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila îi linişteşte pe români: „Eu, personal, nu sunt pentru o nouă stare de alertă. Recomandăm masca în spaţiile închise”
Rafila, despre obligativitatea purtării măştii de protecţie: MS nu are la dispoziţie această pârghie/ Pledez pentru utilizarea măştii în spaţiile închise aglomerate sau mijloacele de transport în comun

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că ministerul pe care îl conduce nu are la dispoziţie introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie, dar că pledează ca aceasta să fie folosită în spaţiile închise aglomerate sau în mijloacele de transport în comun.

Alexandru Rafila a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă ar trebui introdusă obligativitatea purtării măştii de protecţie.

„Ministerul Sănătăţii nu are la dispoziţie această pârghie. Mai ales că e o perioadă extrem de călduroară, e bine să existe o înţelegere şi o participare a populaţiei la acest efort de limitare a răspândirii, ea se poate face printr-o măsură foarte simplă, utilizarea măştii în spaţiile închise aglomerate sau mijloacele de transport în comun. Eu pledez în continuare, am văzut exemple din partea unor persoane care la un moment dat discutau despre utilitatea măştii, s-au hotărât să o folosească, cred că este un semnal puternic ca oamenii să înţeleagă că, dacă se protejează pe ei, îi protejează şi pe ceilalţi şi trebuie să avem un anumit tip de solidaritate şi de responsabilitate”, a transmis Rafila.

El a precizat că, dacă masca nu este purtată corect, nu va da rezultatele aşteptate.  „Introducerea obligativităţii s-ar putea să nu dea rezultatele scontate dintr-un motiv foarte simplu, masca, dacă este purtată incorect, este inutilă. Important nu este doar să porţi masca, ci să o porţi şi corect. E greu să stabileşti puncte de control din cinci în cinci metri ca să verifice cineva chestiunea asta, este important ca populaţia să înţeleagă şi să participe de bună voie la acest efort de oprire sau reducere a transmiterii”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
Playtech.ro
Când se pierde dreptul de a conduce, în România? Vârstă maximă pentru a sofa
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Vacanța, un lux în 2025. Românii vor plăti mai mult și în Bulgaria
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Ce pensie primește Maria după 22 de ani de muncă în Italia! Aceasta nu duce grija zilei de mâine: „E de trei ori mai mare decât pensia din România”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
"Ștefan era foarte bun la învățătură, un băiat liniștit" - Tatăl băiatului a dezvăluit ce obișnuia să facă acasă
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Trump amenință cu „bombardamente cum lumea n-a mai văzut”. Rusia reacționează: „E o rețetă pentru dezastru!”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred