Reprezentanţii unei clinici private de fertilizare din Capitală racolau tinere, de regulă studente din provincie, cu situaţii materiale precare, cărora le dădeau între 600 şi 800 de euro pentru ovulele prelevate, pe care le vindeau apoi cu 3.000 – 4.000 de euro cuplurilor care apelau la servicii de fertilizare in vitro.
„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că membrii grupării s-au implicat în organizarea acestor activităţi, în cadrul unei clinici din Bucureşti, racolând tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani, de regulă studente din provincie, cu situaţii materiale precare, pe care le-au determinat să doneze ovocite umane contra unor sume cuprinse între 600 şi 800 de euro, celule ce ulterior au fost vândute pentru sume între 3.000 şi 4.000 de euro, unor cupluri care apelau la serviciile de fertilizare in vitro oferite de această clinică”, arată Poliţia Română într-un comunicat de presă.
Gruparea infracţională acţiona pe relaţia România-Israel, membrii acesteia fiind medici, asistenţi medicali, embriologi şi manageri de unităţi medicale, cetăţeni români şi israelieni.
„Majoritatea cuplurilor beneficiare sunt din Israel, deplasându-se periodic în România, în mod special pentru efectuarea inseminărilor artificiale menţionate”, a precizat Poliţia Română.
Pe parcursul investigaţiilor au rezultat şi date conform cărora personalul clinicii a derulat şi activităţi de recoltare şi vânzare a celulelor ovocite în condiţii interzise de etica medicală, sursele de recoltare fiind frecvent aceleaşi pentru mai multe cupluri solicitante.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO şi BCCO Bucureşti, au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 11 persoane, cetăţeni români şi israelieni, suspectaţi de trafic de celule de origine umană.
În acest caz, procurorii DIICOT fac şase percheziţii domiciliare în Bucureşti, urmând ca persoanele învinuite să fie duse la audieri.
„Se reţine că membrii grupării, reprezentanţi ai unei clinici private din municipiul Bucureşti, împreună cu cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate, au obţinut beneficii financiare considerabile din activitatea infractională, constând în procurarea materialului genetic necesar realizării procedurilor ce presupun fertilizarea «in vitro», prin încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană”, a precizat DIICOT într-un comunicat de presă.
Anchetatorii fac cercetări în acest caz pentru trafic de celule de origine umană şi constituire a unui grup infracţional organizat.
La realizarea acţiunii procurorii DIICOT au fost sprijiniţi de lucrători de la Jandarmeria Română, suportul informativ fiind asigurat de către DGIPI.