Petre Daea continuă războiul cu cormoranii. „Mănâncă mai mult peşte decât românii. România nu mai trebuie privită ca o grădină zoologică””.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că abia aşteaptă să fie pusă în aplicare, începând cu luna septembrie, legea care permite vânarea cormoranilor, despre care spune că au ajuns să mănânce "mai mult peşte decât românii".
Daniel Spătaru
30 iul. 2022, 18:19
Petre Daea continuă războiul cu cormoranii.

„În România, cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii. De ce acest lucru? Pentru că măsuri de-acestea, de reglaj al ecosistemului, nu au fost tardive, măsurile acestea au fost lăsate la voia întâmplării (…). Nu cred că România trebuie privită ca o grădină zoologică”, a spus Petre Daea într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la Bistriţa.

România trebuie privită într-un context general, economic, social şi de mediu, în aşa fel încât să putem realiza în ţară ce ne trebuie şi ca obiective statale pe care trebuie să le urmărim. (…) Da, trebuie să se acţioneze. Ca soluţie privind reducerea efectivului, este una singură. (…) Au sarcina să îi împuşte, la vânătoare, este lege prevăzută”, a spus Daea.

Citeşte şi Petre Daea ne avertizează că pâinea se va scumpi în scurt timp. Vin vremuri grele pentru români

Ministrul a adăugat că, potrivit unor date comunicate zilele trecute de Bruxelles, cormoranii ar consuma zilnic, la nivelul Uniunii Europene, aproximativ o mie de tone de peşte, situaţie pe care a apreciat-o drept „alarmantă”.

Acesta a precizat că efectivul de cormorani din România s-ar ridica la peste 120.000 de exemplare, cu mult mai mare decât cel oficial.

Citeşte şi Petre Daea explică recolta la porumb: „Când desfaci pănușele şi ai luat ciocălăul în mână, aproape te încălzeşti, asta demonstrează că stă rodul ca în etuvă”

În acelaşi timp, Petre Daea consideră că perioada de vânare a cormoranului, stabilită prin lege de la începutul lunii septembrie până la finele lunii februarie din anul următor, ar putea fi extinsă, având în vedere că nu s-a intervenit în timpul pandemiei.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Călin Georgescu iese la rampă. A făcut anunțul serii: Cu orice preț...
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Economiile românilor, în mare pericol. Avertizare de la BNR
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
„Muream şi eu cu el. M-a salvat pe mine” Declarațiile cutremurătoare ale mamei lui Vali, martoră a accidentului în care fiul său și o tânără însărcinată și-au pierdut viața, în Constanța
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Victor Ponta, acuzat de înaltă trădare: „Locul trădătorilor e la închisoare, nu la Cotroceni”. Cine îi face plângere
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda