PROGNOZA METEO 1 august. Începutul de săptămână alungă norii, în câteva zile vom vea din nou caniculă

După un weekend capricios, de luni vremea se va ameliora sub aspect termic, iar aversele vor fi doar locale. Vremea se va încălzi treptat, astfel că miercuri vom ajunge iar la 34-35 de grade Celsius.
Daniel Spătaru
31 iul. 2022, 14:59
PROGNOZA METEO 1 august. Începutul de săptămână alungă norii, în câteva zile vom vea din nou caniculă

PROGNOZA METEO 1 august. Luni, vremea se va ameliora sub aspectul manifestãrilor specifice instabilitãţii atmosferice. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în cea mai mare parte a zonei montane, dar şi în centrul, estul şi sud-estul ţãrii, unde mai ales ziua, local vor fi averse, posibil însoţite şi de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, în special pe creste, iar local şi temporar şi în est şi în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 şi 31 de grade, iar cele minime între 9 şi 20 de grade.

La Bucureşti, luni, cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare pe parcursul zilei, când vor mai fi condiţii pentru ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimã va fi de 15…18 grade.

Marţi, valorile termice vor fi în creştere în toatã ţara, iar în vest şi în sud, cu precãdere la câmpie, vremea va deveni cãlduroasã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în jumãtatea de est a teritoriului unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Moldova, Bãrãgan şi Dobrogea, precum şi în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, uşor mai ridicate în sud-vest şi în sudul extrem; minimele termice vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiunile intramontane şi 20…22 de grade pe litoral.

La Bucureşti marţi, vremea va deveni cãlduroasã. Cerul va fi variabil, trecãtor cu înnorãri dupã-amiaza când vor fi posibile ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 31…32 de grade, iar cea minimã de 16…18 grade.

Citeşte şi VIDEO! Prăpăd în vestul ţării după furtunile violente. Mai mulţi copaci şi acoperişuri au fost smulse de vijelie, iar o fermă a luat foc de la trăsnete

Miercuri, vremea va fi în general frumoasã, dar cãlduroasã în jumãtatea de sud-vest a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri trecãtoare şi doar izolat posibil ploi slabe la munte, în centru şi sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în regiunile estice şi în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat şi Oltenia, unde şi disconfortul termic va fi în creştere; minimele termice vor fi cuprinse între 8…9 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 20…22 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral.

Şi la Bucureşti, miercuri, vremea va fi predominant frumoasã, dar cãlduroasã dupã-amiaza. Cerul va fi variabil, probabilitatea de ploaie redusã, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 32 de grade, iar cea minimã va fi de 16…18 grade.

Citeşte şi ANM a emis avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică şi ploi abundente

Joi, vremea va fi cãlduroasã în majoritatea zonelor, iar în sud-vest va deveni local canicularã, cu disconfort termic ridicat; astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 şi 35 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri şi condiţii pentru ploi slabe, izolate la munte şi în regiunile estice. Vântul va sufla slab şi moderat. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiunile intramontane.

Şi la Bucureşti, joi, vremea se va menţine cãlduroasã, cu o maximã a temperaturii aerului de 32…33 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 16…18 grade, transmite ANM.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Unde găsești cea mai curată apă din Europa. Țara ideală pentru o vacanță de vis
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
O nouă escrocherie face victime. ANAF îi avertizează pe români
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți