Ilie Năstase, decizie finală după ce l-a numit „hoț și escroc” pe Ciprian Marica. Deşi cei doi şi-au aruncat cuvinte grele şi s-a ajuns chiar la plângeri în instaţă, acum totul s-a liniștit între cei doi. Ilie Năstase a emis un comunicat de presă în care anunţă marea împăcare!
„Cu maturitate vă transmitem gândurile noastre comune, ca manifestare a faptului că, în urma pașilor făcuți și cu ajutorul celor din jurul nostru, toate neînțelegerile și disputele care au fost între noi au încetat. S-au spus cuvinte grele, nedrepte, care au afectat imaginea noastră și a familiilor noastre. Dar avem întotdeauna puterea să recunoaștem și să încercăm să reparăm lucrurile. Am analizat cu atenți și răbdare, alături de specialiști, aspectele de natură juridică ce au creat aceste dispute și am înțeles că neînțelegerile noastre au avut la bază aspecte nereale, cărora li s-a dat o semnificație greșită. Înțelegerea, împăcarea și iertarea reprezintă fundamentul pe care se bazează gândurile noastre din acest comunicat”, a scris Ilie Năstase pe contul său de Facebook.
Ce spunea Ilie Năstase despre Ciprian Marica în ianuarie 2022: „Acum am făcut plângere penală, făcută și înregistrată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, domului procuror general și aici spunem exact ce s-a întâmplat, cum am fost păcalit, cum mi s-a furat fundația. Omul ăsta nu e un om, l-am băgat aici cu un contract la terenul de fotbal și am ajuns să-mi fure fundația și tot terenul. Cum e posibil? Cu acte false. Asistență și reprezentare neloială, fals în înscrisuri oficiale, înșelăciune, uz de fals. Ăsta e dosărelul nostru și trebuie să răspundă tovarășul Marica. A început ușor-ușor și s-a băgat pe lângă mine, a ajuns să-mi fie și naș, sunt și nași falși, băiatul e un hoțoman, un escroc, care m-a escrocat pe mine și probabil o să facă și cu alții cu alte contracte. Nu îi e teamă, dar dacă nu se întâmplă nimic, eu vin aici cu buldozerul și intru și dărâm tot!”.
Cum s-a apărat Ciprian Marica: „Am venit alături de Ilie Năstase la rugămintea acestuia, pentru a putea dezvolta o bază sportivă a statului, unde să iși poată desfășura activitatea cluburile sportive, copiii și toți cei care fac mișcare pentru sănătate sau performanță, la standarde internaționale. În ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc, sunt la limita ridicolului. Am ajuns să am funcție executivă în fundație prin procură notarială, doar din considerente organizatorice, dorința comună de la acea vreme fiind de a soluționa problemele administrative și de a ajunge la zi cu obligațiile financiare restante. Îmi îndrept în continuare atenția și energia înspre realizarea obiectivelor stabilite și deși au intervenit terțe persoane cu interese obscure, trăiesc cu convingerea că Ilie va reveni asupra declarațiilor”.