Casa Albă susţine că armata Chinei se pregăteşte de demonstraţii de forţă, inclusiv lansări de rachete, în jurul Taiwanului, în perioada vizitei lui Nancy Pelosi

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, "are dreptul de a vizita Taiwanul", a indicat luni Casa Albă, avertizând că Beijingul, iritat, "pare să se poziţioneze" pentru manevre militare în jurul insulei pe care o revendică.
Filip Stan
02 aug. 2022, 08:34
Casa Albă susţine că armata Chinei se pregăteşte de demonstraţii de forţă, inclusiv lansări de rachete, în jurul Taiwanului, în perioada vizitei lui Nancy Pelosi

Tensiunile dintre Statele Unite şi China s-au intensificat recent pe tema potenţialei vizite a lui Nancy Pelosi, care nu a fost confirmată, dar este anunţată pentru zilele următoare de presa americană.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor „are dreptul de a vizita Taiwanul”, a afirmat în faţa presei John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru probleme strategice.

El a insistat că „nu există niciun motiv ca Beijingul să facă din această vizită, care nu derogă de la doctrina americană de lungă durată, o formă de criză”.

John Kirby a avertizat, de asemenea, că China „pare să se poziţioneze pentru a putea face un nou pas în zilele următoare”, care ar putea „include provocări militare, precum tiruri de rachete în strâmtoarea Taiwan sau în jurul Taiwanului” ori „importante incursiuni aeriene” în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului.

Unele dintre aceste măsuri s-ar putea conforma „tendinţei îngrijorătoare” a Chinei de a face manevre în jurul insulei, dar altele „ar putea fi la o scară diferită”, a estimat John Kirby care a precizat că ultimele tiruri de rachete chineze în strâmtoarea Taiwan datează din anii 1990.

Nancy Pelosi, a doua în ordinea protocolară pentru succesiunea preşedintelui american după vicepreşedintă, a început luni la Singapore o serie de vizite în Asia, scrie Agerpres.

Citeşte şi: „Vip-urile lui Putin”. Cum trăiesc elitele ruseşti în a şasea lună a războiului şi cum s-au obişnuit cu noua realitate

Mai multe media taiwaneze şi străine au indicat luni că această vizită va avea loc, citând surse anonime. Potrivit Financial Times, Nancy Pelosi ar urma să se întâlnească miercuri la Taipei cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen.

Preşedinta Camerei „va decide singură dacă va vizita sau nu Taiwanul”, a declarat Antony Blinken, aflat la sediul ONU de la New York, subliniind că Congresul american este dotat cu o putere independentă, ca şi executivul. „Această decizie îi aparţine”, a insistat şeful diplomaţiei SUA.

Potrivit lui John Kirby, Statele Unite „nu vor fi intimidate” şi îşi vor continua toate acţiunile în regiunea Asia-Pacific. El a adăugat că poziţia Washingtonului legată de Taiwanului nu s-a schimbat.

Statele Unite practică în privinţa Taiwanului o aşa-numită diplomaţie de „ambiguitate strategică”, constând în recunoaşterea unui singur guvern chinez, cel de la Beijing, continuând în acelaşi timp să ofere un sprijin decisiv, în special militar, Taipeiului.

„Nimic nu s-a schimbat, nimic nu s-a schimbat”, a afirmat John Kirby. „Ne opunem oricărei modificări a statu-quo-ului de ambele părţi. Am declarat că nu susţinem independenţa Taiwanului”, a reamintit el de la Casa Albă.

John Kirby a mai precizat că Nancy Pelosi călătoreşte cu un avion militar şi că Washingtonul îi asigură securitatea.

Citeşte şi: Bank of America: Criza gazelor din UE a trecut de la un scenariu „rău” la un scenariu „teribil”

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români care au mers în Grecia. Se întâmplă din ce în ce mai des: “Poliția nu a luat nicio măsură”
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin. Se aplică din 31 iulie
Playtech.ro
Iubita lui David Popovici, apariție de SENZAȚIE! I-a lăsat pe toți cu gura căscată, ipostaze îndrăznețe
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Un august fierbinte. Abia acum vine marea caniculă. Avem cifrele
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Primele declarații ale lui David Popovici după calificarea în finala de 100 metri liber. Cum se simte înotătorul înainte de ultima lui cursă de la JO 2024: „Nu voi putea să intru fără trac”
Capital.ro
Decizie ISTORICĂ luată de Mircea LUCESCU. Vestea pe care toată România o aștepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
Avertizare cod galben de caniculă pentru joi: temperaturi de până la 36 de grade în Bucureşti şi jumătate din ţară
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?