Victor Ponta crede că toţi premierii şi funcţionarii care i-au urmat s-au speriat de anchetele DNA declanşate împotriva sa, astfel că s-au ferit de proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov. În plus, fostul premier spune că pe Traian Băsescu nu-l interesa în mod real dacă s-au comis ilegalităţi în contractele pentru autostradă, ci doar a vrut cu orice preţ să împiedice construcţia acesteia de către premierul Ponta.
„După mine au mai fost prim-miniștri așa: Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîțu și Ciucă. Ai mai auzit pe vreunu să mai zică ceva de Comarnic – Brașov? Eu cred că toți şapte au zis „băi, ce și-a luat o prostul ăla.. nu ne-o mai luăm și noi”.
Erau gata contractele și, atenție, nu cu chinezi, nu cu turci…că ne sar ăștia în cap. „Luați și voi cei mai mari din Europa”. Cei mai mari erau așa Vansip – francezi, Strabag – austrieci, Aktor – greci, care au făcut multe și mari (proiecte și autostrăzi). Şi am zis gata, ok, să anunțăm semnarea, după care a venit Băsescu și a zis sunt „indicii de corupție”.
Era un consorțiu de firme, consorțiu de trei firme. Treaba era în sensul următor: ei puneau banii, atunci era 1,7 miliarde – Autostrada Comani Brașov, 46 de kilometri.
Contractul era cum sunt în toată Europa. Ei pun taxă la autostradă. Nu-și închipuie nimeni că din taxa aia din 2 lei, 5 lei, 7 lei, cât puneau ei, își acoperă ei cei 1,7 miliarde. Era o chestie de trafic, nu se acoperă, guvernul plătește o taxă de disponibilitate. Adică, tu ai încasat din taxa aia de la cetățeni 100 de lei, de fapt, tu trebuia să încasezi, ca să-ți recuperezi banii 150 de lei. Îți mai dau eu 50 lei de la buget. Ăsta era dealul. Era copiat.
Știi cât am avut deficit? 0.9% din PIB am avut atunci. Că am zis: „nu mergem pe datorie”. Pe noi nu ne costa nimic, dar se punea presiune pe buget pentru că era o datorie a statului român.
Sincer să fiu, în prostia mea am zis „băi, ok, au pus-o pe Koveși, ne-a anchetat pe toți, i-a luat pe toți”. Au fugit toți de la CNADNR și am zis „bine, domne, ok, hai, lasă, că voi câștiga alegerile, pleacă Băsescu și ne apucăm în ianuarie”. Nu eram convins că o să câștig, dar eram convins că oricine vine după Băsescu, nu e așa nebun ca Băsescu.
Adică DNA-ul, dacă știa ceva, zicea „ia semnați, mă, contractul, luați banii să vă prindem în flagrant”. El ne-a anunțat dinainte că se cercetează, că urmează să se întâmple ceva grav.
S-a speriat toată lumea acuma pe bune. Funcționarii de la CNADNR, de la minister, au și ei un salariu de 1.000-2.000 de euro. Nu vor să se pună cu Băsescu, cu DNA-ul.
Eu ți-am zis că cei şapte prim-miniștri de după, atât de deștepți au fost că niciunul nu s-a mai atins de Comarnic-Brașov”, a declarat Victor Ponta în podcastul lui Marius Tucă.