Autoritățile județene din Sequoyah încearcă să determine circumstanțele decesului bărbatului de 65 de ani, Danny Vanzandt, după ce rămășițele sale au fost găsite carbonizate la el acasă, luni.
Vecinii au văzut fum ieșind din casă şi au chemat serviciul de pompieri. Ei au încercat să stingă ceea au crezut că este o grămadă de gunoi care arde dar şi-au dat seama în scurt timp că sunt rămăşiţele bărbatului.
„Este foarte bizar. Te-ai gândi că cineva a turnat ceva pe el, dar nu există nicio sursă de foc. Cadavrul a fost ars și a fost incinerat. Cred că există doar aproximativ 200 de cazuri (de combustie spontană) în întreaga lume. Nu spun că că a fost asta, dar nu excludem ipoteza”, a declarat şeriful Ron Lockhart, potrivit DailyMail.
Autoritățile spun că omul avea o istorie de consum exagerat de alcool și fuma dar Lockhart susţine că modul în care trupul său a ars este în contradicție cu un incendiu accidental – cum ar fi de la o țigară care i-a căzut din mână.
O autopsie va fi efectuată pentru a determina cauza morții.