Ce salarii au şefii instituţiilor politice din România. Un director de autoritate şi-a acordat singur diurnă de 10.000 de lei pe lună

Parlamentul are în subordine 23 de instituții publice unde poate numi sau demite oamenii din conducerea acestora. Curtea de Conturi, Autoritatea Electorală Permanentă, Avocatul Poporului și Autoritatea de Supraveghere Financiară se numără printre instituțiile controlate de legislativ.
Filip Stan
03 aug. 2022, 09:14
Ce salarii au şefii instituţiilor politice din România. Un director de autoritate şi-a acordat singur diurnă de 10.000 de lei pe lună

Şefii numiţi politic în fruntea instituţiilor statului cumulează de multe ori mai multe surse de venit, ajungând astfel să câştige sume lunare impresionante, iar atunci când consideră că nu sunt remuneraţi suficient, îşi acordă singuri sporuri, prime sau chiar diurne.

1. Avocatul Poporului – Renate Weber – 6000 euro/ lună

Funcția de Avocat al Poporului este deținută de fosta membră PNL/ALDE și eurodeputată Renate Weber. Aceasta a fost numită în funcție de Parlament în 2019 și are în subordine cinci adjuncți. Indemnizațiile nu sunt foarte mari dar de remarcat sunt veniturile cumulate de cei aflați în fruntea instituției.

Potrivit declarației de avere, Weber a avut venituri în 2021 de 367.838 lei, în medie pe lună 30.653 lei sau 6.130 euro, se arată în analiza făcută de Hotnews.

Veniturile sale anuale sunt din mai multe surse:

145.821 lei – indemnizația de Avocat al Poporului
36.349 euro ( adică 181.745 lei) – pensie Parlamentul European
40.272 lei – pensie Casa de asigurări a Avocaților

Potrivit declarației de avere, Weber deține un apartament în București și unul în Brașov. În 2021, a vândut o casă pe care a încasat 200.000 de euro iar o parte din această sumă se regăsește în depozite bancare.

Trei adjuncți ai Avocatului Poporului venituri din mai multe surse

La capitolul adjuncți se remarcă Ionel Nicolae, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap. Acesta a înregistrat în 2021 venituri lunare în valoare din 18.900 lei – sau 3.800 euro.

Venituri anuale declarate:

116.808 lei – indemnizație
88.759 lei salariu anual ministerul Dezvoltării
21.512 lei pensie Casa sectorială de Pensii a MAI

La capitolul bunuri, Ionel Nicolae are trecute în declarația de avere două apartamente și o casă de locuit.

Ioan Gânfălean, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul apărare, protecție și promovarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului – a înregistrat venituri lunare de 19.009 lei sau 3.800 euro.

Venituri anuale declarate:

129.792 lei indemnizație
87.490 lei pensie
10.826 lei salariu și diferențe salariale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

În declarația sa de avere acesta a trecut două terenuri intravilane în Alba, două case de locuit, un apartament și patru mașini.

Mircea Criste, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare a câștigat lunar, în 2021, potrivit declarației de avere – 19.214 lei sau 3.800 euro.

Venituri anuale declarate:

129.792 lei – indemnizație
101.985 lei – salariu Universitatea Timișoara.

La capitolul bunuri acesta are trei terenuri intravilane și două agricole, două case de locuit în Timiș, o casă de vacanță în Caraș și un apartament în Timișoara. De asemenea, mai deține titluri de stat în valoare de 82.764 euro și 266.206 lei.

2. Consiliul Legislativ: Florin Iordache – 2.500 euro / Mariana Moț -7.500 euro/ Toni Greblă -7.400 euro

Instituția este condusă de controversatul Florin Iordache, fost deputat PSD și fost ministru al Justiției care a semnat celebra ordonanță 13. Iordache are în subordine alți trei presedinți de secții: Drept Public, Drept Privat și Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare

Iordache încasează de la Consiliul Legislativ un salariu anual de 153.312 lei sau 12.700 lei pe lună, adică în jur de 2.500 de euro.

În declarația de avere are trecută o casă de locuit și deține titluri de stat, împreună cu soția, în valoare de 97.500 euro și 70.000 lei.

Dintre cei trei președinți de secție se remarcă Mariana Moț de profesie judecător și fost secretar de stat în ministerul Justiției în timpul lui Tudorel Toader.

Mariana Moț, președinte al secției de drept public a avut venituri în 2021 de 453.733 lei, în medie 37.800 lei pe lună sau 7.500 euro.

La numirea în funcție în 2020, Mariana Moț se afla în incompatibilitate cu funcția de judecător pe care o deținea. Moț s-a pensionat dar a revendicat în instanța drepturile salariale pe care le-a obținut în 2021.

Venituri anuale declarate:

116.808 lei – indemnizație
63.983 lei drepturi salariale restante
272.942 lei – pensie

În declarația de avere Moț deține o casă de locuit în Olt, un depozit bancar în valoare de 50.000 de euro și 46.816 lei și titluri de stat în valoare de 470.000 lei.

Toni Greblă, președintele secției de Drept Privat, în prezent suspendat din funcție fiind numit prefectul Bucureștiului. Fost senator, fost judecător CCR, secretar general al Guvernului Dăncilă, Toni Greblă a fost numit președintele secției de drept privat la Consiului Legislativ în 2020.

Potrivit declarație sale de avere, în 2021 Greblă a avut venituri de 448.258 lei, în medie pe lună 37.354 lei sau 7.400 euro.

Venituri anuale declarate:

116.808 lei – indemnizație
47.150 lei – indemnizație Senat
272.000 lei – indemnizație pe legea 341/ 2004
12.300 lei – indemnizația pe lege specială

Al treilea președinte al Consiliului Legislativ, George Edward Dircă, preșesedinte la secția de evidență oficială a legislației și documentare, are o indemnizație 116.808 de lei anual, fără alte venituri.

3. Autoritatea Electorală Permanentă – Mitulețu Buică și-a alocat diurnă de 10.000 de lei lunar

Constantin Mituleţu-Buică a fost ales de Parlament preşedinte al AEP în 2019 la propunerea PSD. Acesta a fost trimis în judecată în 2021 pentru comiterea în concurs a trei infracţiuni de abuz în serviciu. Potrivit declarației de avere, Mitulețu-Buică are venituri anuale de 316.343 lei, în medie 26.000 lei pe lună sau 5.200 euro. De remarcat este că Buică și-a acordat, în calitate de șef al AEP o diurnă de 10.000 de lei pe lună.

Venituri anuale declarate:

153.312 lei – indemnizație 122 306 lei – diurnă
18.900 lei – indemnizație Biroul Electoral Central alegeri locale 2020
21.825 lei indemnizație Biroul Electoral Central alegeri parlamentare 2020

Marian Muhuleț, vicepreședintele AEP din 2017, a avut venituri în 2021 în total de 132.023 lei, în medie pe lună 11.000 lei sau 2.000 euro.

116.800 lei – indemnizație Autoritatea Electorală Permanentă
3.375 lei – indemnizație BEC
11.848 lei – salariu alegeri locale și parlamentare

Muhuleț deține împreună cu soția două case de locuit și trei apartamente. Are 625.026 lei în conturi și fonduri de investiții, dar și patru credite la bănci în valoare de 100.000 euro și 150.000 lei.

Al doilea vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, avut venituri în 2021 de 249.000 lei , în medie 20.000 lei pe lună, plus 10.800 de euro venituri din chirii.

Venituri anuale declarate:

190.023 lei – indemnizație
3.375 lei – indemnizație BEC
10.800 euro – venituri din chirie
59.179 lei – dividende

4. Curtea de Conturi – Salarii mari pentru Busuioc, Sârbu, Bădălău

Instituția este condusă de un președinte, doi vicepreședinți, un președinte al Autorității de Audit, doi vicepreședinți ai Autorității de Audit și 12 consilieri de conturi.

Florin Busuioc a fost propus de PSD și votat de Parlament în președintele Curții de Conturi în 2017. Busuioc a fost secretarul general al Guvernului în 2017 și secretar de stat la ministerul Dezvoltării în perioada2014-2016.

Potrivit declarației sale de avere, Busuioc câștigă din salariu de președinte al Curții de Conturi anual 335.832 RON, adică 27.000 lei în medie pe lună sau 5.600 de euro.

Busuioc deține un apartament și o mașină și are 210.000 de euro și 410.000 dolari sub formă de depozite și fonduri de investitii. De asemenea, mai are în conturi 358.493 lei și împrumuturi în nume personal în valoare 47.000 euro.

Numit de Parlament în 2017, președinte al Autorității de Audit, Dan Lucian Vlădescu, este avocat de profesie și fost membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom din partea statului român.

Potrivit declarației de avere, Vlădescu a câștigat, în 2021, 653.851 lei, adică în medie 56.700 lei pe lună sau 11.000 de euro.

Venituri anuale declarate:

324.156 lei – salariu
329.695 lei – venituri din activități independente onorarii restante
26.570 lei – închiriere apartament

Vlădescu deține patru terenuri, două apartamente și o casă de locuit. La capitolul bunuri, acesta deține ceasuri, tablouri, bijuterii în valoare de 30 000 de euro. De asemenea are în cont 93.273 euro, 17.800 dolari și 91.000 lei și credite în valoare de 358.661 lei.

Vicepreședintele Autorității de Audit, Florin Tunaru, are un salariu anual de 321.240 lei, adică în medie 26.700 lei pe lună sau 5.300 euro.

Fostul ministru al Agriculturii, fost senator PSD și socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu este din 2020 vicepreședinte la Curtea de Conturi. Sârbu a fost consilier la Curtea de Conturi din 2017 și a demisionat în 2020 pentru a putea fi numit vicepreședinte. Sârbu câștigă anual 389.021 lei, adică în medie lunar 32.400 lei sau 6.400 euro .

Venituri anuale declarate:

320 657 lei – salariu
68 364 lei – pensie

Are două apartamente în București și deține bijuterii din aur și argint în valoare de 35.000 euro și tablouri 10.000 euro euro. De asemenea, Ilie Sîrbu are și un credit în valoare de 420.580 euro.

Vicepreședinte Autorității de Audit, fostul lider PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, fost senator PSD, a fost numit de Parlament în 2020. Bădălău câștigă anual 317.741 lei, adică în medie pe lună 26.478 lei sau 5.300 euro.

317.741 lei – indemnizație

Are o casă de locuit și o casă de vacanță în Giurgiu, bijuterii și tablouri în valoare de 37.000 euro. În 2021 a vândut un teren intravilan cu 600.000 de euro. În depozite bancare are suma de 660.000 euro și 30.000 lei.

La capitolul consilieri de conturi se remarcă Claudia Boghicevici și Ion Călin cu venituri lunare de peste 6.000 de euro.

Potrivit declarației de avere, în 2021, Claudia Boghicevici are venituri de 365.865 lei, în medie 30.000 lei pe lună sau 6.000 de euro

Venituri anuale declarate:

321 240 lei – indemnizație Curtea de Conturi
44 625 lei – salariu Universitatea Aurel Vlaicu

Boghicevici deține o casă de locuit în Arad, mai multe terenuri agricole însumând o suprafață de 15.808 metri pătrați , un teren intravilan. A acordat împrumuturi în nume personal în valoare de 57 .000 euro și 61.743 lei.

Fost ministru de Interne în anii 90, fost prefect de Dolj și fost deputat PSD, Ion Călin a fost numit consilier de conturi în 2020 și este plătit de stat cu 401.852 lei, un venit lunar de 33.400 lei sau 6.700 euro.

Venituri anuale declarate:

321.240 lei – indemnizație
58.812 lei – pensie pentru limită de vârstă
21.800 lei – indemnizație pentru limită de vârstă Camera Deputaților

5. Autoritatea de Supraveghere Financiară salarii între 12.000-14.000 de euro și averi pe măsură

Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din 9 membri: 5 membri executivi, respectiv, preşedintele, prim-vicepreşedintele şi 3 vicepreşedinţi, precum şi 4 membri neexecutivi. Aceştia au fost numiţi pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 14 noiembrie 2018.

Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară are o indemnizație anuală 748.324 lei, în medie un venit lunar de 62.360 lei sau 12.472 euro.

Elena Dascălu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară are venituri de 854.939 lei, în medie pe lună un venit de 71.000 lei sau 14.000 euro.

713.489 lei – indemnizație
141.450 lei – pensie limită de vârstă

Citeşte şi: SONDAJ AVANGARDE: PSD şi Marcel Ciolacu conduc detaşat în topul preferinţelor românilor. AUR scade uşor, USR stagnează

Ştefan Daniel Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară are venituri de 801.389 lei, în medie pe lună 66.780 lei sau 13.300 euro.

656.775 lei – indemnizație
94.074 lei – activități didactice și cercetare
50.540 lei – dobânzi

Potrivit declarației de avere, Armeanu deține un teren agricol de 15.450 metri pătrați în Vâlcea, patru terenuri intravilane în Vâlcea, Arges, Ialomița și București, cinci case de locuit (una în Argeș, una în București și alte trei case Argeș) și trei apartamente în București. De asemenea, mai are depozite bancare în valoare de 1.363.576 lei și 100.000 euro și un credit de 120.000 euro.

Gabriel Grădinescu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară are un venit anual din indemnizație de 665.260 lei, în medie pe lună 55.400 lei sau 11.000 euro.

Cristian Roșu vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară are un venit anual din indemnizație de 658.079 lei, în medie pe lună 54.800 lei sau 10.900 euro.

Birtalan Josef, membru neexecutiv câștigă anual din indemnizație 368.046 lei, în medie pe lună 30.670 lei sau 6.000 de euro.

Potrivit declarației de avere, acesta deține două terenuri intravilane și un teren agricol în Harghita, o casă de locuit, o casă de vacanță și un apartament în același județ. De asemenea, are în conturi și depozite bancar 415.852 lei, 98.434 euro și 41.190 dolari.

Ovidiu Răzvan Wlassopol, membru neexecutiv are un venit anual din indemnizație de 368.238 lei, în medie pe lună 30.000 lei sau 6.000 euro.

Potrivit declarației de avere, Wlassopol deține 233.449 metri pătrați intravilan în Brașov și un teren forestier de 19.139 metri pătrați tot în Brașov. De asemenea, mai are o casă de locuit și un apartament în București. La capitolul depozite și conturi bancare acesta are 68.588 lei și 13.938 dolari.

6. Serviciul Român de Informații – maximum 4.000 de euro

Directorul SRI Eduard Hellvig are un venit anual din indemnizație de 172.404 lei, în medie 14.000 lei lunar sau 2.700 euro.

Potrivit declarației de avere are împreună cu soția două terenuri intravilane în Ilfov și o casă de locuit. De asemenea, deține ceasuri și bijuterii în valoare de 32.000 lei și un credit în valoare de 1.949.500 lei.

Răzvan Ionescu, prim adjunct al directorului SRI are un venit anual din salariu de 197.780 lei, în medie 16.400 lei lunar sau 3.200 euro

Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, are un venit anual din salariu de 191.781 lei, în medie 15.900 lei lunar sau 3.000 euro.

Adrian Ciocîrlan, adunct al directorului SRI, are un venit anual din salariu de 205.302 lei, în medie 17.000 lei lunar sau 3.400 euro.

Gheorghe Răducu Stancu, adjunct al directorului SRI are un venit anual din salariu de 211.516 lei, în medie 17.600 lei lunar sau 3.500 euro.

7. Serviciul de Informații Externe

Directorul SIE, Petru Gabriel Vlase fost membru și deputat PSD are un salariu anual de 172.751 lei, în medie un venit lunar de 14.300 lei sau 2.700 euro.

Potrivit declarației de avere, Vlase deține bijuterii în valoare de 6,000 euro, actiuni sau părți sociale în societăți comerciale în valoare de 125.969 lei și două credite unul de 45.000 euro și altul de 25.000 lei.

Eugen Mihail Nedelcu, prim adjunct al directorului SIE, are un venit anual din solda de 262.972 lei, în medie 21.900 lei pe lună sau 4.000 de euro.

Ioan Octavian Brița, adjunct al directorului SIE, are un venit anual din soldă de 242.459 lei, în medie 20.000 lei pe lună sau 4.000 de euro.

Parlamentul are în subordine 23 de instituții ale statului român. Mai exact, Legislativul are atribuții de control și supravegere ale activității acestora. Totodată parlamentarii decid cine conduce aceste instituții pentru că pot numi sau demite oameni în sau din funcții.

Citeşte şi: Ce vrea Guvernul să facă cu pensiile de sub 3.000 de lei! Veste de ultimă oră de la premierul Ciucă! „Vom propune asta în Coaliție!”

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni