Un magazin de electronice din Berlin a epuizat deja marfa, după cum ne explică un angajat:”Toată lumea vrea să cumpere radiatoare electrice, dar sunt complet epuizate”, spune el.
„Poate va sosi marfă nouă în septembrie, octombrie sau noiembrie. Nicio companie nu poate spune dacă vor fi sau nu livrate. Pentru că totul este complet epuizat.”,a adăugat vânzătorul de calorifere electrice.
Clienții se tem că iarna va fi și mai grea decât se anticipează acum. „Mă tem să nu existe probleme”, spune o femeie. „Dacă nu am încălzire și o persoană are probleme de sănătate, poate că va avea nevoie de o baie fierbinte. E posibil ca pe viitor să nu mai putem face duș cu apă caldă, nu știu.”
Cu livrările reduse prin conducta Nord Stream, cea care transportă gazul rusesc în Europa, potrivit experţilor, iarna aceasta Germania va avea probabil o reducere de 30% a livrărilor. „Consumatorii vor simți impactul”, spune expertul în petrol și gaze Thomas O’Donnell, potrivit Euronews.
„În Germania ni s-a spus deja că termostatele ar trebui reduse de la 22 de grade la 17, poate chiar mai puțin”, a adăugat el.
Gigantul energetic Gazprom a anunţat pe 25 iulie că va reduce livrările de gaze prin conducta care trece pe sub Marea Baltică către Germania, la 20% din capacitate. Compania a declarat că reducerea este necesară din cauză că turbina necesită lucrări de revizie.
Miniştrii germani au respins motivele Rusiei, conform cărora problemele tehnice ar fi responsabile de recenta reducere a livrărilor de gaze prin Nord Stream 1. Ei l-au acuzat pe Vladimir Putin de sistarea livrării energiei ruse, de care Germania depinde în mare măsură, din motive politice. Anunţul reducerii suplimentare a energiei ruse a sporit presiunea asupra guvernului german, care se străduieşte să îşi asigure surse alternative de energie pentru umplerea depozitelor subterane în timp util pentru perioada iernii.