Tânărul care a hărţuit-o pe artista de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu a fost prins de poliție: „Mă suna la miezul nopţii, puneam telefonul pe silenţios şi dimineaţa găseam şi 200 de apeluri”

De ceva vreme, Mariana Ionescu Căpitănescu şi sora ei, Marcela Fota, sunt hărţuite de un fan al Marcelei. Artistele erau sunate de nenumărate ori pe zi de acest individ, ajungând să se teamă pentru siguranţa lor. Teroarea lor a luat, acum, sfârşit, hărţuitorul fiind reţinut de poliţie.
Oana Anghel
05 aug. 2022, 16:59
Tânărul care a hărţuit-o pe artista de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu a fost prins de poliție:

Bărbatul reţinut de poliţişti este un admirator înfocat al Marcelei Fota, care a încercat prin orice mijloc să obţină atenţia şi bunăvoinţa acesteia. Pe sora ei o hărţuia în scopul de a interveni pe lângă Marcela. Tot ce a obţinut, însă, a fost să le sperie atât de tare pe cele două, încât acestea au apelat la ajutorul poliţiei. Dacă, iniţial, poliţiştii le-au spus că nu au cum să le ajute pentru că nu au suficiente probe, iată că, în cele din urmă, hărţuitorul a fost reţinut.

Am trecut câteva luni printr-o perioadă foarte grea. Am tot avut telefonul ocupat de acest hărţuitor pentru că dorea să intre în legătură cu sora mea. Şi pentru că nu putea să intre cu ea, mă suna pe mine să-l pun în legătură cu ea. Eu nu puteam să fac acest lucru. După un timp, am apelat la Poliţia Dolj şi am făcut plângere, am fost ajutată de doi ofiţeri foarte inimoşi şi iată că de ieri nu mai sunt deranjată nici cu mesaje, nici cu apeluri care erau de la număr privat, deci nu-l puteam bloca. Nu l-a oprit nimic când mă apela, eu i-am mai dat la telefon şi pe soţul meu, şi pe băiatul meu. Mă suna la miezul nopţii, puneam telefonul pe silenţios şi dimineaţa găseam şi 200 de apeluri. Simţeam că sunt în pericol, dar acum sunt liniştită şi vreau să mulţumesc poliţiei Craiova„, a declarat Mariana Ionescu Căpitănescu la România TV.

Tânărul care a hărţuit-o pe artista de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu a fost reţinut

Sora Marianei Ionescu Căpitănescu a fost hărţuită ani buni de acest individ. Văzând că nu poate ajunge la ea, fanul nesăbuit a început să-i hărşuiască sora în speranţa că aceasta îşi va putea îndupleca sora să se întâlnească cu el.

Marcela are de ani de zile probleme cu acest individ. O suna să se vadă cu ea. Neștiind cine este sau numele lui, la un moment dat îi dădea pe alții la telefon, ba o prietenă. La un moment dat până și avocata a vorbit cu el. Până la urmă i-a blocat numărul. De o lună mă sună pe mine și eu, având în vedere că are mai multe numere de telefon, nu pot face față și uneori îi răspund. Numele lui este Nelu. Ne trimite mesaje în care ne jignește. Probabil că s-a îndrăgostit de ea.

Este ceva de groază ce poate să scrie acest om. Într-o zi m-a sunat de 200 de ori în 2 ore. Apelurile de la el sunt în permanență. Activitatea mea acum e să țin telefonul pe mod avion. Noi suntem într-un real pericol”, declara Mariana Ionescu Căpitănescu, la începutul lunii iulie, în cadrul emisiunii La Măruță.

Citeste si Mariana Ionescu Căpitănescu, mărturii teribile: „Am pierdut o sarcină chiar pe scena Festivalului Cerbul de Aur. Deşi mi s-a făcut rău, mi-am continuat recitalul”

Hărţuitorul le spusese celor două artiste că nu se teme de ce ar putea păţi pentru că ar avea deja un dosar penal.

Marcela este stresată. Poliția a zis că trebuie să le punem la dispoziție mai multe probe. (…) El a zis că nu e problemă, că el deja are dosar, iar dorința lui e să vorbească cu Marcela”, a mai explicat artista.

Citeste si Marcela Fota, tunsă la chelie din cauza păduchilor. Episodul rușinos pe care artista nu-l poate uita: „Mariana ne tundea”

 

Spynews
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit religios tot astăzi, după cununia civilă! Imagini exclusive de la biserica unde și-au jurat iubire pentru totdeauna / VIDEO
Bzi.ro
Cum scapă Mirela Vaida de kilogramele acumulate în vacanță. Ieșeanca a recunoscut: „Îmi plac mâncărurile bine făcute!”
Fanatik.ro
Se construiește autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea un drum de legătură spre un aeroport important
Capital.ro
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Playtech.ro
WOW cât de frumoasă e Sue Ellen din Dallas, la 83 de ani! Imagini BOMBĂ, NU a îmbătrânit DELOC
DailyBusiness
15.000 de euro ca să te muți în acest oraș. OFERTĂ de neratat pentru români!
Adevarul
Un geniu medieval a inventat viagra pentru săraci. Rețeta naturistă pentru virilitate, veche de peste un mileniu
Spynews
Jucător de fotbal, prăbuşit pe teren în timpul meciului! Sportivul în vârstă de 27 de ani s-ar confrunta cu probleme cardiace / VIDEO
Spynews
”Mâine strângem mieii". Discuțiile șocante dintre Andrew și Tristan Tate au fost făcute publice. Cum ar fi vorbit despre femeile care ar fi lucrat pentru ei
Evz.ro
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
Ego.ro
ATENȚIE, pensionari! Ce faci dacă primești o pensie MAI MARE decât te așteptai
Prosport.ro
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și pe medaliații olimpici de peste Prut ca pe „frații” lor români: „Nu suntem o Țară?”
wowbiz.ro
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus adevărul despre despărțirea de Florin Salam! Motivul pentru care a dispărut din me
Cancan.ro
Pachetul oferit de Digi RCS-RDS tuturor abonaților din România. Costă doar 5 lei!
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ pentru Mădălina Ghenea pe stadionul lui Manchester City! Cum a fost surprinsă și pe cine a avut în brațe
kanald.ro
Recalcularea pensiilor. O pensionară este revoltată că a primit cu 500 de lei mai puțin: „Ce lege e asta? Să mă furați în halul ăsta?” 11.000 de plângeri au avut loc în doar o săptămână
Capital.ro
UE, ordin pentru grupele de muncă la pensie. Olguța Vasilescu: N-au vrut să accepte
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din fotbalul românesc!
stirilekanald.ro
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
substantial.ro
Anthony Fauci se recuperează după infecția cu virusul West Nile
MediaFlux
VÂRSTA de PENSIONARE CREȘTE și SCADE în același timp! RĂSTURNARE de la 1 SEPTEMBRIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...