Întrebat dacă UDMR va ieși de la guvernare, ministrul Alexandru Rafila a lăsat de înțeles că nu se pune problema unui astfel de scenariu.
„Nu am niciun fel de semne de genul ăsta, orice lucru trebuie discutat cu seriozitate şi cu responsabilitate. Mie mi se pare că o criză politică care pune în pericol guvernarea, într-o criză economică fără precedent, poate după cel de-al Doilea Război Mondial, nu cred că este o soluţie pentru România şi cred că acest Guvern şi-a făcut datoria, bine, cred eu”, a declarat Rafila, într-un interviu pentru Digi24.
Deși UDMR va rămâne la guvernare, oficialul PSD susține că nu rezonează cu discursul lui Viktor Orban, validat de Kelemen Hunor.
„Nu pot eu să îl analizez pe domnul Hunor (Kelemen – n.r.). Cred că este mai puţin important să discutăm despre ce spune domnul Hunor, important este să ne spunem noi, fiecare dintre noi, punctul de vedere şi eu am avut un punct de vedere foarte clar.
În mod evident, nu pot fi de acord cu astfel de declaraţii care sunt declaraţii mai degrabă din zona mijlocului secolului XX, decât de început de secol XXI. Au avut o anumită tentă (rasistă – n.r.) care putea să ducă cu gândul la aşa ceva”, a mai punctat Alexandru Rafila.
„Noi (ungurii) nu suntem o rasă mixtă…și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a declarat Viktor Orban în timpul vizitei sale recente în România. El a adăugat că țările unde europenii și non-europenii se amestecă „nu mai sunt națiuni”.