„Nu vă spun echipa, pentru că nu am făcut-o niciodată. Avem aceste două probleme cu Bourceanu şi Pintilii, dar eu consider că am rezolvat această situaţie. Lukasz Szukala probabil că va fi în teren sau nu, rămâne de văzut, s-a antrenat normal, dar din punctul meu de vedere, Florin Gardoş a făcut un meci foarte bun, s-a antrenat alături în toată această perioadă şi pentru mine contează enorm de mult. Chiar dacă Szukala ne poate ajuta mult mai mult în anumite perioade, important e ca la ora meciului să intre cei care sunt pregătiţi sută la sută”, a declarat antrenorul Laurenţiu Reghecampf la conferinţa de presă ce precede meciul Steaua – Ajax Amsterdam, programat joi, în 16-imile Ligii Europa.
Laurenţiu Reghecampf speră ca Steaua să se califice în faza urmăoare a competiţiei. „Ne dorim enorm de mult să sărbătorim calificarea mâine, dar nu va fi simplu, pentru că întâlnim o echipă puternică, care ne-a dovedit acest lucru în primul meci. Ajax e o echipă de posesie, cu jucători de mare valoare„, a completat Reghecampf.
Tehnicianul stelist nu este îngrijorat din cauza stării precare a suprafeţei de joc de pe Arena Naţională. „Pentru noi nu este o problemă terenul. I-am pregătit pe jucători din acest punct de vedere. Le mulţumim celor care au reuşit să construiască o asemenea arenă. Dacă starea gazonului nu va fi cea mai bună, nu cred că va fi o problemă. Trebuie să ne adaptăm cât mai bine. Într-adevăr, terenul nu arată aşa cum ar trebui. S-au jucat foarte multe meciuri pe acest teren, astfel că terenul nu va arăta aşa cum ar trebui să fie, dar nici gazonul de la Amsterdam nu a fost în cea mai bună formă„, a subliniat Reghecampf.
Laurenţiu Reghecampf a reiterat faptul că îşi doreşte o calificare într-o finală de cupă europeană. „Indiferent câţi oameni vor fi la stadion, vom fi fericiţi că facem parte din acest colectiv al celei mai iubite echipe. Chiar dacă nu vor fi 50.000 de oameni, noi vom încerca să-i mulţumim pe cei care vor veni la stadion. Dacă vom reuşi, vom sărbători la stadion, dacă nu, atunci mai avem foarte multe lucruri de reglat pentru a ajunge acolo unde v-am spus la prima mea conferinţă la Steaua, de a juca o finală de Liga Europa sau Liga Campionilor. Cred că dacă nu îţi doreşti acest lucru, nu ai cum să ajungi acolo”, a explicat Reghecampf.
Atacantul Raul Rusescu crede că Steaua poate obţine o calificare în dauna echipei Ajax. „Echipa are un moral foarte bun. Suntem pregătiţi să facem un meci bun şi să jucăm la victorie. Sperăm să facem un meci bun, iar la final să remontăm diferenţa de la Amsterdam. La Amsterdam nu a fost cel mai bun meci al meu, am avut două ocazii de a marca, iar la 2-1 altfel ar fi fost meciul de mâine. Terenul nu cred că va fi o problemă. Suntem pregătiţi pentru orice ne va aştepta mâine„, a mai spus Rusescu.
Întrebat alături de cine şi-ar dori să evolueze în atac în meciul cu Ajax, Rusescu a răspuns: „Nu se ştie dacă joc eu.”