Un om de afaceri din România a murit în vacanţă în Grecia. Este vorba despre directorul de producție al firmei Prodalcom Dan Vacariu.
Bărbatul se afla cu familia în vacanţă în Grecia. A apucat să se bucure de concediu doar o zi. Luni dimineaţă, la ora 7.00, omului de afaceri i s-a făcut brusc rău în timp ce se afla în camera de hotel. Familia a solicitat sprjinul unei ambulanțe, însă medicii nu au mai putut să îi salveze viața, potrivit botosaneanul.ro.
Potrivit sursei citate, Dan Vacariu era cunoscut cu afecțiuni cardiace, în trecut suferind două intervenții chirurgicale în urma cărora i-au fost montate două stenturi. Cel mai probabil, bărbatului i s-a făcut rău din cauza căldurii.