Era biletelor de avion ieftine s-a încheiat. Șeful Ryanair: „Oamenii vor continua să zboare frecvent, dar vor deveni mult mai sensibili la prețuri”

S-a terminat perioada cu prețuri mici la bilete de avion din cauza creșterii prețului la combustibil, a transmis șeful companiei Ryanair.
Claudia Simion
11 aug. 2022, 11:54
Era biletelor de avion ieftine s-a încheiat. Șeful Ryanair:

„Era biletului de 10 euro s-a încheiat”, a transmis directorul executiv Michael O’Leary. Astfel, biletul mediu al zborurilor companiei aeriene Ryanair vor crește de la aproximativ 40 de euro, cât a fost anul trecut, la 50 de euro, în următorii cinci ani.

Șeful Ryanair a mai spus că, în următorii cinci ani, nu vor mai fi tarife promoționale de un euro, 0,99 euro sau 9,99 euro.

Michael O’Leary s-a declarat optimist, spunând că nu crede că oamenii vor renunța la transportul aerian. În ciuda creșterii costului vieții, se așteaptă ca pasagerii să caute opțiuni cu costuri mai mici, mai degrabă decât să reducă zborurile. „Credem că oamenii vor continua să zboare frecvent. Dar cred că oamenii vor deveni mult mai sensibili la prețuri”, a adăugat Michael O’Leary.

În momentul de față, zborurile comerciale reprezintă circa 2,4% din emisiile globale de CO2, iar sectorul se confruntă cu presiuni pentru a-și reduce impactul asupra climei, inclusiv campanii pentru a convinge oamenii să treacă la călătoriile feroviare și rutiere.

Totuși, O’Leary spune că transportul rutier și transportul maritim contribuie mai mult la emisiile de CO2 în genera. El a spus că accentul pe reducerea emisiilor provenite de la călătoriile aeriene este „deplasat” și a menționat că Ryanair investește în avioane mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.

Pe lângă creșterea prețurilor la biletele de avion, călătorii s-au confruntat, în ultimele luni, și cu anularea multor zboruri. Mii de curse aeriene în Europa au fost amânate sau chiar anulate din cauza lipsei de personal și cererii mari. La haosul de pe aeroporturi au contribuit și grevele tot mai dese, dar și problemele cu bagajele pierdute ori cu documentele de călătorie.

Aeroportul Otopeni, cel mai mare din România, a înregistrat, de la începutul anului și până în luna iulie, peste șapte mii de întârzieri și aproape 300 de zboruri anulate anulate. Potrivit datelor de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, în prima săptămână din luna iulie au fost înregistrate aproape 1000 de zboruri întârziate şi 56 de curse anulate.

Citește și Zboruri anulate. Cum obţii compensaţii de 600 de euro, pasşii care trebuie urmaţi

Citește și Wizz Air anunță că vor fi tot mai multe zboruri anulate în următoarea perioadă
 

 

Spynews
Horoscop săptămânal 1 - 7 iulie: Leii vor avea o periodă agitată
Bzi.ro
Anda Adam a cheltuit o sumă uriașă pe florile de la nuntă! Cu banii ăștia îți cumperi o garsonieră în București!
Fanatik.ro
Subiecte biologie BAC 2024, ce le-a picat elevilor. Rezolvare și baremul de corectare pentru proba la alegere a profilului și specializării. Update
Capital.ro
Românii trebuie să declare la stat. Se dă ordin în România. Se depune în termen de 60 de zile
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din rochie! Mădălina Ghenea, GAFĂ de INFARCT în dormitor, a arătat TOT
DailyBusiness
Bani GRATIS pentru românii cu copii mici! Ce trebuie să facă pentru a-i primi?
Adevarul
Neptun: În plin sezon estival, turiștii împart plaja cu utilajele. „Este puțină plajă activă, se face speculă cu șezlongurile” FOTO VIDEO
Spynews
Florin Salam, înțepătură dură pentru Bogdan de la Ploiești! Să facă referire la Cristina Pucean? „Ce au avut ei...” / VIDEO
Spynews
”Să zică mersi că nu i-au dat ăia două, trei palme”. Florin Salam, declarații acide la adresa lui Bogdan de la Ploiești, după scandalul de la nuntă! Artistul a fost dat afară de la eveniment / VIDEO
Evz.ro
Eliberarea pașaportului are noi reguli. Marea schimbare anunțată de MAI
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
wowbiz.ro
Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta
Cancan.ro
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Playsport.ro
Andreea Mantea n-a mai ascuns NIMIC! Imaginile astea ar trebui interzise! Cum s-a lăsat pozată pe plajă
kanald.ro
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru construcția autostrăzii Sibiu - Piteşti
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Decizie pentru proprietarii de teren sau locuințe. Se confiscă și se vinde
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de tras palme între femei!
stirilekanald.ro
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
substantial.ro
Șpagă de zeci de mii de euro pentru aviz de la Autoritatea Aeronautică Română
MediaFlux
De ce AU SCĂZUT PENSIILE. Explicații de la Casa Națională de Pensii
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?