Ion Țiriac a spus că nu are nimic împotriva banilor veniți în țara noastră de la Budapesta. Dar există un lucru care îl deranjează. În acest an, naționala de hochei formată în majoritate din jucători de etnie maghiară a participat la Campionat Mondial, însă aproape toți componenții lotului au întors spatele atunci când s-a cântat „Desteaptă-te, române”.
„Eu, pe domnul Viktor Orban nu-l cunosc personal, înțeleg că este un prim-ministru foarte, foarte activ și cu niște păreri foarte directe. Că dumnealui dorește ca în Ungaria să fie cât mai mulți maghiari între ei, ăsta e prerogativul, dumnealui să fie sănătos. Nu am problema asta.
Că investește într-o zonă unde sunt mai mulți români de origine maghiară, eu zic că-i bine-venit, ba chiar l-aș felicita, să fie sănătos! Investește în România în minoritatea care există acolo. Dar pentru câțiva indivizi, și de-o parte, și de-alta, să existe o fricțiune în care două națiuni încep să se comporte rău, asta nu îmi convine! Așa că spun să lăsăm deoparte aceste mici fricțiuni, dar să se respecte legea. Pe mine nu mă deranjează Viktor Orban cu ce-o fi spus acolo. Pe mine știi ce mă deranjează?
Că Federația Română de Hochei a ales o reprezentativă pentru Campionatul Mondial, iar acei jucători, când s-a cântat imnul României, s-au întors cu fundul! Această treabă se numea pe vremuri lezmaiestate (n.r. ofense aduse persoanei monarhului)! Sau se numea crimă împotriva drapelului. Pe asta n-o înghit! Nici Federația, nici ministerul, nici Comitetul Olimpic…nimeni n-a făcut nimic! Nu înțeleg treaba asta! Dacă accepți să reprezinți țara asta, accepți toate regulile”, a spus Ion Țiriac pentru gsp.
Citește și Ion Țiriac a mers la cumpărături, în stațiunea Mamaia. Ce și-a achiziționat miliardarul român