Liderul de la Pfizer, compania care a monopolizat piața vaccinurilor în SUA, dar mai ales în Europa, prin intermediul Ursulei von der Leyen, se află sub tratament medicamentos.
Afaceristul în vârstă de 60 de ani se tratează cu Paxlovid, un tratament antiviral oral, produs tot de Pfizer.
În prezent, Bourla se află în izolare. Acesta a transmis un mesaj pe Twitter urmăritorilor săi:
„Am fost testat pozitiv cu COVID-19. Sunt recunoscător că am primit cele patru doze de vaccin Pfizer și mă simt bine. Am simptome foarte ușoare. Sunt în izolare și am început tratamentul cu Paxlovid”, a transmis oficialul Pfizer.
Între timp, informații suspecte despre unele companii producătoare de vaccinuri circulă în media tradițională și social media. Suspiciunile se referă la cazurile de efecte adverse, dar și la lipsa de transparență a giganților din Pharma. Pfizer și BioNTech de exemplu, doresc secretizarea timp de 76 de ani a datelor utilizate în aprobarea serului, de Food and Drug Administration (FDA).
Astfel, mai mulți medici și oameni de știință din SUA au dat în judecată FDA, pentru a accelera desecretizarea tuturor documentelor pentru aprobarea serului Pfizer & BioNTech.
De asemenea, Comisia Europeană refuză să informeze în mod transparent și public, cu privire la negocierile prin mesaje text dintre președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și Albert Bourla, CEO-ul Pfizer.