Guvernul crește salariile bugetarilor. Vor fi majorări cu până la 50%, banii intră pe card în septembrie

Guvernul pregătește o creștere a salariilor pentru angajații la stat. Majorarea îi vizează pe toți bugetarii, cu excepția demnitarilor și a personalului încadrat la nivelul administrației publice locale.
Filip Stan
20 aug. 2022, 09:20
Guvernul crește salariile bugetarilor. Vor fi majorări cu până la 50%, banii intră pe card în septembrie

Salariile bugetarilor ar putea să crească din nou, chiar de luna aceasta, potrivit unui proiect de OUG în care este prevăzut acest aspect. Salariile ar putea fi majorate cu până la 50%, potrivit actului normativ.

Salarii majorate pentru români. De când leafa medie va fi de 5000 de lei

Bugetarii ar putea avea salarii mai mari chiar începând cu august 2022, luna care tocmai a început, pe fondul unui nou proiect de OUG în care sunt incluse majorări substanțiale de salarii, în mai multe instituții. Personalul din instituțiile și autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile este cel care urmează să beneficieze de majorări de salarii cu până la 50%, indiferent de de numărul de proiecte în care e implicat.

Mai există, totodată, o serie de angajați care beneficiază de o majorare de 15% a salariului de bază. Aceștia fac parte din:

  • Ministerul Finanțelor
    Ministerul Muncii
    Ministerul Mediului
    Ministerul Dezvoltării
    Ministerul Investițiilor și Proiectelor europene
    Ministerul Sănătății
    Ministerul Educației
    Ministerul Culturii
    Ministerul Transporturilor
    Casa Națională de Asigurări de Sănătate
    Instituțiile aflate în subordinea acelora de mai sus
    Funcționarii publici din Administrația Prezidențială
    Secretariatul General al Guvernului
    Ministerul Justiției
    Funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului
proiect_OUG_masuri_in_domeniul_salarizarii

Ce angajați de la stat vor mai avea salariul de bază mărit cu 15%

Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea:

Salarii de 6000 de euro pe lună. Nu se cere facultate sau experienţă anterioară!

  • Ministerului mediului
    Ministerului Sănătății
    Ministerului Educației
    Ministerului Culturii
    Ministerului Transporturilor și Ministerului Muncii
    Direcții regionale și județene de statistică
NF_proiect_OUG_masuri_in_domeniul_salarizarii_05082022

 

Executivul explică măsura prin criza creată de pandemie și accentuată de creșterea prețurilor, ca urmare a războiului din Ucraina.

În lipsa unor măsuri concrete şi rapide – scrie Guvernul – s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane, prin diminuarea puterii de cumpărare.

Salariile bugetarilor care lucrează cu fonduri europene, majorate cu 50%

Se dă exemplu nivelul de salarizare din Ministerul Culturii și cel al Transporturilor, dar și din Institutul Național de Statistică, unde salariile ar fi la limita inferioară existentă la nivelul tuturor instituțiilor publice de la nivel central.

Este motivul pentru care oamenii din sistem pleacă și nu pot fi angajați specialiști bine pregătiți. E vorba – se mai arată în documentul Guvernului – de o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.

Angajații care lucrează în proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile, de exemplu, vor beneficia de o majorare a salariilor de bază cu până la 50 %.

Majoritatea celorlalți bugetari vor primi în plus o pătrime din diferența dintre salariul de bază pentru acest an și cel din luna decembrie 2021.

PNL anunta ca EXISTA bani pentru salariile bugetarilor: Veniturile din acest an, mai mari cu 40,3 miliarde de lei

„Veniturile aduse la buget s-au majorat considerabil faţă de anul trecut, în primele 6 luni din 2022, cu 40,3 miliarde de lei aproape cu 23 % mai mult. Există bani în momentul de faţă pentru că, pe de o parte au crescut veniturile fiscale, inclusiv cele generate de acele asigurări sociale, cu aproximativ 30 de miliarde, cea de-a doua sursă a fost creşterea veniturilor nefiscale cu aproximativ 8 miliarde, în principal pe baza plusului de la suprataxarea sectorului energetic. Şi nu în ultimul rând au crescut veniturile din fonduri europene cu două miliarde. Dacă e să facem un calcul sumar sunt peste 17 % în plus faţă de anul trecut faţă de primele 6 luni din 2021. Deci bani ar fi”, a declarat Ionuţ Stroe, miercuri, la Antena 3.

În același timp, despre banii pentru compensarea facturilor la energie, a explicat că „se caută bani pentru acoperirea compensării la energie pentru că anul trecut nu ne confruntam cu acest lucru. Trebuie să găsim bani, probabil că vor fi şi împrumuturi şi probabil că acel comitet interministerial, apropo de problema energiei, va oferi curând şi o soluţie pentru a avea venituri suplimentare ca să putem susţine această măsură şi în această iarnă”.

„N-aş vrea să avansez eu eventualele soluţii. Probabil că săptămâna viitoare, înţeleg asta din comunicatul Guvernului, că se va avansa această soluţie pentru a avea suficiente resurse să acoperim, dar probabil că ANRE-ul din punct de vedere tehnic şi Ministerul de Finanţe vor găsi soluţii”, a mai spus Ionuț Stroe.

Majorarea salariilor bugetarilor a fost amânată miercuri prin modificarea OUG publicate în transparență de Ministerul Muncii. Potrivit textului modificat, se acordă, din august 2022, doar o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea salarizării din 2017, pentru acest an și decembrie 2021.

În același timp, compensarea plăților la gaze și curent rămâne încă o problemă la nivelul Guvernului. Compensarea și plafonarea dinamitează bugetul, iar statul nu mai poate plăti facturile românilor.

Guvernul caută încă soluții pentru facturile uriașe la energie după explozia prețurilor. Executivul pregătește o ordonanță prin care să impună taxe noi la furnizori, pe tot lanțul. Liderii coaliției discută ultimele detalii joi, 18 august, cu premierul Nicolae Ciucă.

În același timp, ANRE și ministrul Energiei au primit termene-limită de la șeful Guvernului pentru găsirea unor soluții până la sfârșitul lunii august.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a anunțat că Guvernul continuă pregătirea sezonului rece, asigurând populației și economiei românești alimentarea cu energie, în condițiile aplicării măsurilor de plafonare și compensare stabilite, după prima reuniune a Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie.

Șeful Executivului a cerut mai multe rapoarte privind investițiile în energie și evoluția prețurilor și a pieței energetice de la Ministerul Energiei și ANRE până la sfârșitul lunii august, pentru Programul de iarnă în domeniul energetic.

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o bagă în seamă. A renăscut din propria cenușă cu ajutorul investițiilor și e peste Sinaia, Predeal sau Bușteni. E plină de străini și are cazări spectaculoase
Capital.ro
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Alegeri prezidențiale în România: George Simion, favorit-surpriză în primul tur
MediaFlux
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili