Florin Călinescu nu va fi una dintre vedetele Antena 1, așa cum s-a crezut inițial. Nu va prezenta o emisiune și nici nu va fi invitat permanent la vreuna dintre producțiile postului, ci este vorba despre o colaborare unică.
„Nu se poate vorbi despre o revenire a lui Florin Călinescu. Fiindcă este vorba despre o unică colaborare!
Din respect pentru Mihai Bendeac, Delia și Cheloo am răspuns unei invitații. Atât și nimic mai mult! E ca și cum ai merge la o nuntă, te distrezi, lași darul și la final pleci!
Uneori, am colaborări mai lungi, alteori colaborări mai scurte. Acum este vorba despre o singură emisiune. Nu am niciun fel de contract cu Antena 1′, a declarat Călinescu pentru Impact.ro.
Este vorba despre una dintre edițiile iUmor, care va fi difuzată în toamnă.