Câțiva localnici din comuna suceveană Bosanci au decis să pună mână de la mână și să asfalteze o porțiune din drumul județean 208A, care uneşte Suceava cu Dolhasca.
Oamenii spun că nu se vor opri aici și promit că după finaizarea acestor lucrări vor continua cu asfaltarea unei alte porțiuni a drumului.
Primarul comunei Bosanci, Neculai Miron a declarat că nu este implicat în această acțiune, fiind o inițiativă cetățenească, care nu este legală dar care reprezintă un strigăt de disperare al gospodarilor și agenților economici din Bosanci, scrie Monitorul de Suceava.
Localnicii au trimis anterior Consiliul Judeţean Suceva, două adrese scrise în care au cerut intervenția imediată asupra celor două porțiuni vizate, dar se pare că nu au fost luați în seamă de cărtre autorități, așa că și-au suflecat mânecile, au pus mâna pe lopeți și au trecut la treabă.
Problemele au apărut după ce lucrările de modernizare a DJ 208A, au fost blocate din cauza faptului că vechiul contract a fost sistat. În prezent, se aştaptă licitaţia pentru noul contract, însă aceasta va avea loc în septembrie, în cel mai bun caz.
Ciește și A fost găsit unul dintre tinerii daţi dispăruţi de două zile în mare la Costineşti