Între 30.000 şi 40.000 de persoane au manifestat la Bruxelles împotriva austerităţii

Între 30.000 (potrivit poliţiei) şi 40.000 de persoane (potrivit organizatorilor) au manifestat joi în centrul Bruxelles-ului, la îndemnul a trei mari sindicate belgiene, cu scopul de a denunţa politicile de austeritate ce constau într-o blocare a salariilor, relatează AFP.
Romania TV
21 feb. 2013, 21:34
Între 30.000 şi 40.000 de persoane au manifestat la Bruxelles împotriva austerităţii

O importantă delegaţie de muncitori de la combinatul ArcelorMittal din Liege, afectaţi de restructurare, şi de la uzina Ford din Genk, care se va închide la sfârşitul lui 2014, a deschis cortegiul care a defilat între Gările de Nord şi de Sud.

Reunind între 30.000 şi 40.000 de manifestanţi, sindicatele şi-au depăşit obiectivul, deoarece au considerat că o prezenţă de la 10.000 până la 15.000 de persoane va fi un „succes”.

„Pensionari, şomeri, bolnavi nu dispun de un mic minimum care să le permită să îşi ajusteze un pic veniturile”, a declarat Claude Rolin, secretarul general al CSC, unul dintre sindicatele care au lansat apelul la organizarea acestei manifestaţii.

Sindicatele denunţă îngheţarea salariilor, lipsa creşterii alocaţiilor sociale sau a salariului minim.

Sindicatele nu au îndemnat la organizarea unei greve generale, însă cel puţin transporturile publice erau perturbate joi dimineaţa în capitala belgiană, în Valonia (sud) şi în Flandra (nord). În schimb, trenurile şi aeroporturile nu au fost perturbate.

Mobilizarea a avut consecinţe pentru unele întreprinderi mari, mai ales pentru Uzina Naţională de Armament din Liege (sud-est), unde greva a fost totală, sau pentru Sonaca (Societatea de construcţie aeronautică şi aerospaţială) din Charleroi (sud-vest).

Sindicatele au încercat să pună presiune asupra Guvernului condus de către socialistul Elio Di Rupo, care a impus îngheţarea salariilor pentru a reduce deficitul şi a consolida competitivitatea întreprinderilor.

„PS împiedică Guvernul să schimbe cursul în sensul rău. S-a spus „nu” celor care au vrut să crească vârsta de pensionare sau să pună în discuţie indexarea automată a salariilor”, a răspuns pentru presă preşedintele Partidului Socialist francofon, Paul Magnette.

Reprezentanţii muncitorilor s-au angajat, de asemenea, în negocieri intense cu patronatele, cu care nu reuşesc să încheie un acord privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Joi, Federaţia Angajatorilor din Belgia (FEB), care pledează pentru moderare salarială şi reducerea taxelor, a condamnat manifestaţia. „Este timpul să încetăm să facem acţiuni şi să optăm hotărât pentru soluţii operaţionale”, a declarat directorul federaţiei, Pieter Timmermans.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Intră în vigoare din 2025. România, obligată să ia măsuri fără precedent. Planul pus la cale de UE
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Sondaj: Susținerea pentru Ucraina într-un acord de pace teritorial este împărțită în Europa
MediaFlux
LOVITURĂ pentru ȘOFERII ROMÂNI! ESTE OFICIAL din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)