Conform documentului pus recent în dezbatere publică la Ministerul Muncii, din octombrie 2022 și până în martie 2023, valoarea unui tichet de creșă pentru români va fi de 570 lei.
În prezent, tichetul de creșă are un cuantum de 520 lei, după ce a fost majorat în aprilie cu 30 lei, de la valoarea de 490 lei.
Câţi bani câştigă o îngrijitoare la creșa de stat, în 2022. Această sumă o primeşte lunar
Tichetele de creșă sunt bilete de valoare care se acordă lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul, indiferent că sunt instituții de stat sau private, inclusiv pentru plata bonelor, care lucrează cu forme legale și care au un contract încheiat cu emitentul de tichete de creșă.
Tichetele de creșă, alături și de celelalte bilete de valoare (tichete de masă, cadou, culturale sau vouchere de vacanță), se emit, din luna februarie a acestui an, doar pe card. Cele pe hârtie, emise înainte de 1 februarie, rămân valabile până la data expirării înscrisă pe ele.
Noi tichete sociale din octombrie:
Ordin_Tichete_cresa_sem_II_2022Înscriere creşă 2022. Părinţii vor putea sta cu copiii până când cei mici se acomodează
Prevederile proiectului de ordin nu sunt momentan în vigoare. Documentul trebuie semnat de ministrul Muncii și publicat în Monitorul Oficial, valoarea majorată urmând să se aplice din luna octombrie.
Cine poate beneficia de tichete sociale de creşă
„Tichetele de creşă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap”, potrivit Legii nr. 165/2018, scrie avocatnet.ro.
Banii nu se pot folosi însă decât pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredinţat copilul spre creştere şi educare, pe baza livretului de familie.
Tichetele pot fi folosite la creșe, private sau publice, inclusiv pentru plata bonelor autorizate.
„Suma individuală sub forma tichetelor de creşă se acordă, conform art. 18 alin. (1) din lege, pentru acoperirea parţială sau integrală a taxelor de creşă reprezentând contribuţia lunară a părinţilor/reprezentanţilor legali la suportarea cheltuielilor pentru copiii înscrişi în creşe sau alte unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară publice, (…) sau, după caz, a contravalorii serviciilor prestate de unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară private sau de bone şi se suportă integral de către angajator”, potrivit normelor.
Nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor de creşă nu poate depăşi suma de 450 de lei pentru o lună, pentru fiecare copil aflat la creşă.
Angajatul nu este obligat să acorde aceste tichete de creşă. Tichetele sunt, practic, o formă de beneficiu pe care angajatorii aleg să o dea, dacă și-o permit financiar, stabilind acest lucru prin contractele colective de muncă ori prin regulamentele interne.
Pentru acrodarea tichetelor de creşă este nevoie ca angajatul să depună următoarele documente:
a) cerere pentru acordarea tichetului de creşă;
b) actul doveditor eliberat de creşa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;
c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naştere al copilului, în cazul părinţilor naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în cazul copilului adoptat;
d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare;
e) declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creşă, de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
f) alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern.