„Afacerea aceasta este foarte serioasă, consumatorii europeni trebuie să cunoască originea cărnii. Când a început scandalul, am verificat imediat cele două întreprinderi din România, am comunicat cu autorităţile franceze şi europene. Din fericire, era clar că la noi nu erau probleme„, a spus Victor Ponta.
Premierul a precizat că sporirea controalelor din ultimele ţări a permis descoperirea faptului că există carne de cal etichetată greşit în numeroase ţări, inclusiv România. Iar soluţia la astfel de probleme este, din punctul său de vedere, o cooperare cât mai bună la nivel european.
Întrebat de moderatoare ce garanţii poate oferi pentru a demonstra că nu mai există corupţie în România, Ponta a răspuns că aceasta este o problemă la care ţara noastră mai are de lucru, însă a subliniat că România a cooperat foarte bine cu presa europeană.
„Este o problemă şi trebuie să luptăm împreună pentru combaterea ei, dar în afacerile europene am colaborat foarte bine cu mass-media europeană şi cred că am dat dovadă de transparenţă şi de control”, a subliniat premierul.
Pe plan economic, România speră la o cooperare din ce în ce mai bună cu Franţa.
În ceea ce priveşte relaţia dintre el şi preşedintele ţării Traian Băsescu, Ponta a declarat că este în interesul ţării ca pactul de coabitare să fie respectat, deoarece „România are nevoie de o imagine bună”.