Uniunea Europeană nu se pronunţă asupra propunerii de interzicere a comerţului cu urşi polari

Uniunea Europeană a anunţat joi că nu s-a pronunţat cu privire la propunerea Statelor Unite ale Americii de a interzice în totalitate comerţul internaţional cu blană de urs alb, specie ameninţată de schimbările climatice şi de braconieri.
Romania TV
22 feb. 2013, 07:54
Uniunea Europeană nu se pronunţă asupra propunerii de interzicere a comerţului cu urşi polari

Statele Unite ale Americii, sprijinite de Rusia, vor să obţină adoptarea unei astfel de interdicţii în martie la Bangkok cu ocazia reuniunii CITES, organizaţie afiliată ONU însărcinată cu protejarea speciilor pe cale de dispariţie, potrivit Agerpres.

„Poziţia comună actuală a UE cu privire la propunerea americană este o poziţie deschisă sau neutră’, ceea ce înseamnă că cele 27 de state membre nu sunt nici favorabile, nici defavorabile”, a explicat Marcella Smyth, purtătoare de cuvânt a preşedinţiei irlandeze a UE.

‘Vom continua să lucrăm cu Statele Unite ale Americii şi cu toate părţile implicate în vederea elaborării unei propuneri de compromis’, a adăugat ea.

Propunerea americană vizează trecerea urşilor polari din Anexa II a CITES – lista speciilor al căror comerţ internaţional poate fi autorizat, dar este ‘strict controlat’ – la Anexa I a speciilor cele mai ameninţate a căror comercializare este interzisă. Mai multe ţări din UE, printre care Marea Britanie, Germania şi Belgia, sunt favorabile acestei propuneri, dar nu şi Franţa, care consideră că ‘topirea banchizei’ reprezintă ‘adevărata ameninţare’ pentru această specie.

Populaţia de urşi polari, în declin, ar număra între 20.000 şi 25.000 de specimene care trăiesc în principal în Canada, dar şi în SUA, Rusia, Groenlanda (Danemarca) şi Norvegia.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cât costă, de fapt, chiria în Grecia pentru o lună de zile. Mulți români stau în vacanță în Thassos, după ce și-au închiriat case la prețuri ireal de mici. Este afacerea momentului
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Fast food fără ulei. Aripioarele de pui ies senzațional de crocante. Trei rețete de făcut acasă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! Când ar fi murit Andrei Versace, de fapt. Detalii șocante ies la iveală, prietenul lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
China intenționează să construiască un tren de mare viteză de 13.000 kilometri până în SUA
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'