Carrefour a declarat că va îngheța prețurile până pe 30 noiembrie pentru o varietate de produse, de la alimente la produse medicale și haine. În iulie, TotalEnergies și gigantul de transport maritim CMA CGM au anunțat noi măsuri pentru a reduce prețurile. TotalEnergies a declarat că va reduce prețurile la combustibil la stația sa de service din Franța, din 1 septembrie până la sfârșitul anului, în timp ce CMA CGM a declarat că va reduce taxele de transport maritim cu 750 de euro pe container pentru importurile în Franța din Asia.
Carrefour anunţă super reduceri la cele mai tari gadgeturi. Va fi bătaie la rafturi!
Datele publicate la începutul acestei luni au arătat că inflația din Franța a atins un nivel record de 6.8% la finalul lunii iulie. Parlamentul francez a aprobat la începutul lunii august un pachet de reducere a inflației care vizează consolidarea puterii de cumpărare a cetățenilor și sprijinirea acestora în ceea ce privește creșterea prețurilor de consum și a costurilor energiei, notează New York Times.
Pachetul de ajutor a fost împărțit în două legi. Prima, concepută special pentru a combate inflația cu o serie de măsuri în valoare de 20 miliarde de euro. Al doilea proiect, un pachet suplimentar de cheltuieli care alocă 44 miliarde de euro pentru 2022, a fost aprobat după ce parlamentarii din ambele camere au convenit asupra unei versiuni comune.
Oferte de angajare la Lidl, Kaufland, Carrefour şi Profi: „Sunt persoane care vin o zi și după dispar”
„Este o victorie pentru francezi, pentru concetățenii noștri care au dificultăți în face față situației, care sunt îngrijorați de creșterea prețurilor”, a declarat Bruno le Maire, ministrul francez al economiei, pentru postul de radio RTL.
Carrefour, afacere bună în România
În 2019, înainte de pandemie, cifra de afaceri a grupului francez de retail a crescut cu 2,7%, până la 20,6 miliarde de euro. În Franța, creșterea a fost de 1 %, deoarece vânzările de produse alimentare au crescut cu 2 %, în timp ce vânzările de produse nealimentare au continuat să scadă.
La trei ani de atunci hipermarketurile Carrefour s-au îmbunătățit cu 0,1 %, supermarketurile cu 1,5 %, iar celelalte formate cu 2,6 %. În 2022, retailerul vede un impact pozitiv al investițiilor în prețuri și al unui nou program de fidelizare.