Poşta Română face angajări, iar salariile nu sunt deloc de neglijat, chiar dacă situaţia companiei nuneste tocmai roz, iar criza economică afectează toate domeniile de activitate.
Noua conducere a companiei își dorește clar o rentabilizare a companiei, asta însemnând și împrospătarea personalului existent. În aceste condiții și pe fondul unor noi majorări salariale, de până la 15%, directorul Valentin Ștefan anunță noi angajări în cadrul companiei:
„Ușa este deschisă în continuare pentru cine vrea să lucreze la Poșta Română, noi având nevoie în mod constant de oameni noi, mai ales că și media de vârstă în companie este destul de înaintată și ne pregătim în următorii 5-10 ani pentru schimbul de generații. Aproape 80% din bugetul companiei merge pentru plata salariilor și în ciuda acestui lucru, salariile încă sunt mici în Poșta Română, dar le creștem.”, spune Valentin Ștefan.
El a explicat că un mic număr de angajaţi, sub 1.000, aveau venituri decente şi peste 20.000 de angajaţi aveau salariul minim pe economie.Într-un interviu acordat recet directorul companiei Poșta Română recunoștea că mulți angajați au ales să plece. Aeștiea plecau ca urmare a salariului mediu mic. La acel moment Valentin Ștefan vorbea de de 1.900 de lei, bani în mână. Dar, astăzi aflăm că s-a luat decizia de majorare a salariului și că uşa este deschisă pentru oricine vrea să se angajeze la Poșta Română: „Am avut o creștere de 15% a salariului, a venitului mediu în companie. Urmează să continuăm să păstrăm acest trend de creștere, cel puțin până când ajungem la media din industrie. Discuțiile cu sindicatul sunt relativ anevoioase, în special din cauza unei diferențe de viziune între ce ne dorim noi să facem la Poșta Română și ce s-a făcut până acum în cadrul companiei.
Problemele există, pentru că compania aceasta nu a avut niciodată tendința de a se moderniza. Tot ce înseamnă mod de lucru dinamic, în tot ce înseamnă mod de lucru. Poșta trăiește strict din veniturile proprii.
Trebuie să schimbăm acest lucru și în mentalitatea colegilor noștri, să înțeleagă că una este să-l să fii funcționar la stat, alta este să lucrezi pentru o companie care își desfășoară activitatea pe piața liberă”, a mai spus Valentin Ştefan.
Așa că, doritorii pot merge la un interviu de angajare la Poșta Română!
Poșta Română pregătește revoluția codurilor poștale: Fiecare persoană va avea propriul cod poștal, în locul celor împărțite geografic
Poșta Română pregătește o adevărată revoluție a codurilor poștale, iar cele clasice, pe criteriul geografic, vor fi înlocuite de coduri poștale unice digitalizate.
Anunțul a fost făcut de Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, într-un interviu la Radio România Actualități.
”Noi lucrăm la un cod poștal pe persoană. Dacă până acum codurile poştale sunt împărțite geografic, pe localități, sau străzi, sau cartiere, credem că e momentul în care să facem un pas digital important și să ne asigurăm că fiecare persoană are propriul cod poștal şi indiferent unde se găseşte persoana respectivă poştaşul să îl găsească şi să îi ducă coletul, dacă optează pentru genul ăsta de livrare”, a spus Viorel Ștefan.
El a mai spus că Poșta Română va crea o ”rețea de cutii poștale digitale care să permită oamenilor să beneficieze de ridicarea produselor fără să mai depindă de programul poștei sau de programul poștașilor”.
Deși le-a numit cutii poștale digitale, șeful Poștei a anunțat că firma de stat e în procedură de achiziționare a 3.000 de cutii poștale și 75 ghișee poștale.
Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul Comunicațiilor, și este una dintre cele mai ineficiente companii din țară.