„Sunt convins că aţi sesizat şi umorul din faptul că aceleaşi culori sunt şi ale PNL. Mai mult, vă îndemn pe toţi să vedeţi că acel steag a fost folosit în 1600 când secuii s-au aliat cu Mihai Vitezul împotriva maghiarilor. Aşa încât, haideţi să fim un pic mai puţin puşi pe luptă”, a spus Victor Ponta, solicitat să comenteze gestul lui Kelemen Hunor.
Întrebat dacă acest gest poate fi interpretat ca unul extrem, Ponta a replicat: „Nici vorbă de aşa ceva. Îl cunsoc foarte bine pe Hunor Kelemen. Răspunsul domnului Crin Antonescu a fost în aceeaşi notă şi nu trebuie să cădem în România în capcanele pe care le întind politicieni de la Budapesta”.
Ponta a spus că atât el, cât şi Kelemen Hunor şi Crin Antonescu, s-au comportat normal.
„Trăim în România cu toţii, vrem binele României şi nu trebuie să ne lăsăm provocaţi de cei care au probleme politice la Budapesta”, a spus Ponta.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a înmânat, vineri, preşedintelui PNL, Crin Antonescu, la congresul liberalilor un steag secuiesc ca „dar simbolic”, precizând că gestul său înseamnă faptul că liderii UDMR sunt gata să pună capăt „pseudo-conflictului” privind acest subiect.