Cum afectează fructoza în exces organismul. Mihaela Bilic explică diferenţa dintre fructoză şi glucoză şi spune care este cantitatea de fructe ce ne ține departe de probleme. Chiar dacă ne plac fructele şi sunt sănătoase şi pline de vitamine, trebuie să le consumăm cu măsură.
”Fructoza obosește ficatul
Toată lumea știe ca alcoolul e un produs care se metabolizează exclusiv în ficat și ca urmare, consumat în exces, poate duce la steatoza hepatică (ficat gras), colesterol și trigliceride crescute și grăsime pe/în abdomen. Adică acea grăsime care se infiltrează printre organele interne, le sufocă și le îmbolnăvește, chiar dacă pe cântar nu avem o greutate de speriat.
Dar el alcoolul, din ce se obține, de unde provine? Alcoolul este un zahăr fermentat și provine din… fructe și cereale. Da, dragii mei, etanolul este un carbohidrat ce are la bază molecula de fructoză. O moleculă considerată până nu demult benignă că doar, nu-i așa, zahărul din fructe e sănătos!
Ei bine, spre deosebire de molecula de glucoză care poate fi folosită drept combustibil de orice celulă, de la creier până la inimă și mușchi, pe fructoză nu o vrea nimeni. Cu alte cuvinte, când mâncăm pâine, paste, mămăligă, orez sau fasole boabe, toate celulele se hrănesc din amidonul ce conține glucoză. Când mâncăm fructe, toată fructoza se duce în ficat.
Atenție, fructoza se metabolizează EXCLUSIV în ficat, iar capacitatea lui enzimatică e limitată (maxim 10-15g/zi). Consumată în exces (peste 500g fructe/zi), fructoza ia calea metabolizării alcoolului și duce la grăsime abdominală, ficat steatozic și colesterol crescut.
Fructele sunt un desert și se mănâncă cu măsură. Mestecate! Pentru că un pahar de suc conține apă și fructoză din 3 fructe, adică materie primă pentru grăsimea de pe burtă”, a scris Mihaela Bilic pe contul său de Facebook.