Ministerul rus al Apărării a precizat în briefing-ul său zilnic că obuzierul a fost distrus la vest de oraşul Marhaneţ, în regiunea Dnipropetrovsk din Ucraina. Reuters nu a putut verifica din surse independente informaţiile publicate de Rusia. Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost cucerită de forţele ruse în martie şi a fost atacată în mod repetat în ultimele săptămâni. Atât Ucraina, cât şi Rusia s-au acuzat reciproc că au bombardat instalaţia.
Toate cele şase reactoare ale centralei nucleare Zaporojie rămân deconectate de la reţeaua electrică a ţării, a anunţat, vineri, operatorul nuclear ucrainean Energoatom într-un comunicat.
Ucraina a început lucrările în încercarea de a relua operaţiunile la două reactoare de la centrala nucleară de la Zaporojie din sudul ţării, aflată sub controlul forţelor ruse, a anunţat vineri guvernatorul regional Oleksandr Staruh, potrivit Reuters.
Cel de-al şaselea reactor al centralei funcţionează la o capacitate de 10%, în timp ce al cincilea reactor este în proces de a-şi relua operaţiunile, a spus el, citat de televiziuni.
De partea cealaltă, Vladimir Rogov, un oficial instalat de Rusia în partea ocupată din regiunea ucraineană unde se află Zaporojie, a spus vineri, citat de agenţia rusă de presă TASS, că forţele ucrainene au distrus ultima linie electrică ce conectează centrala nucleară de Ucraina.
Potrivit lui Rogov, membru al administraţiei locale susţinute de Rusia, centrala nu furnizează în prezent electricitate Ucrainei.