Participantă la Cupa Europei de la Izvorani, Ariana Chiş, una dintre componentele ștafetei mixte a României la triatlon, a pozat deja pentru un salon de înfrumusețare
Tinerii triatloniști români au avut un weekend plin. Cupa Europeană pentru juniori desfășurată la Izvorani a reunit cei mai buni practicanți ai acestui sport de pe continent, iar rezultatele au fost foarte bune.
Clasată pe locul 6 cu ștafeta mixtă, Ariana Chiş este fotomodelul echipei. Ea chiar a pozat ca model pentru un salon de înfrumusețare și nu exclude o carieră în domeniu, dar doar după ce va participa la Jocurile Olimpice!
România, pe podiumul circuitului de sărituri în apă de la mare înălţime RedBull Cliffdiving. Constatin Popovici şi Cătălin Preda au cucerit aurul și argintul la Mostar
„Am primit oferte de la un salon de înfrumusețare la Cluj. Am pozat pentru ei. Nu mai am emoții în fața aparatului” – Ariana Chiș, componentă a ștafetei mixte a României la triatlon.
Ea a fost însoțită la Izvorani de familie, dar și de… cățel, cu care s-a și jucat între probe. „Când sunt foarte aproape sau aproape de România, vin mereu familia cu câinele. Are 6 luni aproape” – Ariana Chiș, componentă a ștafetei mixte a României la triatlon.
Cea de-a doua componentă a ștafetei mixte, Delia Dudău, a rămas cu gândul la animalul de companie de acasă: un iepuraș cu care, spune ea, face mereu antrenamente suplimentare.
„Am un iepuraș de câteva luni. A crescut și e și mult mai rapid, deja e destul de dificil să alerg după el. Dar, mă rog, un antrenament în plus nu strică” – Delia Dudău, componentă a ștafetei mixte a României la triatlon.
Născută în Galați, Delia recunoaște că nu a înotat niciodată în Dunăre!
„Spre rușinea mea, nu am înotat niciodată în Dunăre, dar e pe lista mea de făcut în viitor” – Delia Dudău, componentă a ștafetei mixte a României la triatlon.
Se lupta cu David Popovici în concursuri
Acum câțiva ani, Raul Petre se bătea de la egal la egal cu David Popovici și cu Vlad Stancu în concursurile de înot, iar acum visează la Jocurile Olimpice la triatlon.
„Am făcut înot de performanță și sunt vicecampion național la 1.500 m. Concuram cu Vlad Stancu în serii. Pe David Popovici faima nu l-a schimbat. Este un om super” – Raul Petre, component al ștafetei mixte a României la triatlon.
Gigi Becali s-a împăcat cu etnicii maghiari: „Sunt frații mei!”. Ce l-a făcut pe patronul de la FCSB să se răzgândească
Președintele Federației Române de Triatlon, Vlad Stoica, e încrezător în viitorul acestui sport, mai ales că forul român s-a înfrățit cu Federația Italiană de Triatlon.
„Ca să putem să ajungem să calificăm sportivi la Jocurile Olimpice, să luăm medalii la Campionate Europene sau Mondiale într-un timp atât de scurt e foarte greu să acoperim această lipsă de cunoștințe pe care o avem” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon.
„Cred că România a făcut mari pași înainte în acești ani. Obiectivul comun e să creștem împreună federațiile. Cred că va exista o echipă a României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028” – Riccardo Giubilei, președintele Federației Italiene de Triatlon.
În link-ul atașat găsiți interviuri cu sportivii de la triatlon, precum și cu președintele federației române de triatlon și omologul său Italian, dar si ilustrație specifică triatlon.